Florian Bichir pare o nălucire a bigotismului țărănesc din vremea ciumei lui Caragea, dar el există în carne și oase. Barba-i răsfirată și fruntea cu început de hidrocefalie întregesc fizionomia unui călugăr rus lovit frontal de mărfarul de Novosibirsk. Bichir e produsul propriei legende obscurantiste în care joacă rolul ortodoxului stilist rugat de Dostoievski să omoare babe în ziarul Libertatea. Din biografia lui oficială înțelegi că a făcut o sumedenie de studii cu profil călugăresc, că și-a dat și urmează să-și dea doctorate în materia celor sfinte, dar și că a parcurs toate acele inițieri laice (SNSPA și Colegiul Național de Apărare) de care au parte acoperiții statului modernizat.
Biografia lui curge în paralel cu a locotenentului de Securitate Ion Ciobotea, devenit după Revoluție colonel SRI și însărcinat, pînă în 2003, cu oblăduirea turnătorilor din presa scrisă și audiovizuală. Darwinismul românesc a făcut minuni cu securistul Ciobotea. Azi îl găsim la departamentul de securitate al BRD, dar mai ales în visele urîte ale multor jurnaliști sub acoperire.
În martie 2012, noua conducere a CNSAS îl conține, hodoronc-tronc, pe Florian Bichir. Propunerea și susținerea au venit din partea grupului parlamentar progresist, condus de Micky Șpagă. Ca să întregim tabloul, să ne amintim că, prin 2006, ieșind de la o confruntare cu dosarul său de Securitate, Micky a declarat uimit: „M-au găsit maior”.
Părerile publice ale lui Bichir bat dintotdeauna dinspre interesul structurilor. Layout-ul de popă acoperit i-a permis să amestece, la B1 și la Realitatea, aiurelile bigote cu pupincurismul politic. În presa tabloidă, printre crime și buci, Bichir și-a îndeplinit misiunile de influențator al prostimii, încredințate încă nu s-a aflat de cine.
Ar putea fi acest necunoscut Ion Ciobotea? După cum spune George Maior, da. Acoperiții din presă, fie ei ofițeri sau simpli turnători, există. Vechile cătane din servicii, lăsate la vatră cu forța, au chef de povestit. Vom reveni pe înserat.