Caţavencii

Se ascute lupta de cloacă

Când nimeni nu se mai aștepta, PSD a reușit să seteze discuțiile din spațiul public astfel încât să piardă alegerile. Câteodată ai impresia că e doar o problemă de timp: trebuie să-i lași și vor veni ei cu ceva. Se discută zi de zi, la televiziunea lui Ghiță și la Antena 3, despre cum Iohannis trebuie să-l accepte pe Liviu Dragnea prim-ministru. Lia Olguța Vasilescu a zis că președintele ar putea fi suspendat, iar tot felul de Codrini Ștefănești și-au aruncat creierii în ventilator în semn de protest față de neconstituționalul Iohannis: omul acesta nu respectă decizia poporului. Doar așa, ca să cităm din alt rătăcit, am putea să zicem că e vorba de același popor a cărui voință a fost respectată când s-a votat pentru 300 de parlamentari.

Nici o zi fără o glumiță din partea lui Victor Ponta: “Președintele e grav bolnav, suferă de băsism acut”. Nici nu are rost să mai cauți de unde a copiat-o. E atât de proastă încât poți să crezi că i-a venit chiar lui.

Traian Băsescu dorește înființarea Ministerului Reunificării Țării. “Au, reunificatu’!”, cum ar zice băieții cu probleme la pateu.

Călin Popescu Tăriceanu își duce mai departe lupta cu Justiția și cu propriul derapaj mental: “Dosarul meu e regizat de Iohannis!”. Eh, hai, Căline, nu te opri aici, spune-ne cine a scris scenariul, cine e director de imagine, cine a făcut costumele, muzica. Altfel, să știi că ne-am dat seama, e comedie.

Exit mobile version