În timp ce mai toate partidele habar n-au încă pe cine vor desemna candidat la alegerile prezidențiale din 2024, cei doi candidați care și-au pornit campania pe persoană fizică încă de prin februarie-martie au început deja să reacționeze, fiecare, la ieșirile publice ale celuilalt.
Mircea Geoană pare mai avantajat aici, pentru că războiul din Ucraina îl scoate în față din ce în ce mai des. În definitiv, a ajuns, după eforturi susținute, secretar general adjunct al NATO, ceea ce nu-i de colo. Și, dincolo că nu-i de colo, e și un bun prilej să apară din două-n trei zile pe la televiziunile care-i vânează deja bugetul de campanie din 2024.
De partea cealaltă, doamna Kövesi e mai nefericită. Și ca stare, și în acțiuni. După ce și-a pregătit timp de trei sferturi de an marea lovitură, folosindu-se de site-uri semi-obscure ca să lanseze ideea fraudei de un miliard de euro din fonduri europene prin ITI Delta Dunării, doamna a ajuns la faza finală, cea a începerii cercetărilor. Ditamai frauda s-a fâsâit brusc, singurele nereguli găsite ducând la un prejudiciu de trei milioane de euro, cam 0,25% din suma totală. Un succes de marcă, dar dosarul e de-abia la început și nu mică ar trebui să ne fie mirarea dacă, la final, prejudiciul nu mai scade cumva.
Cu așa rateu în portofoliu, după ce l-a scăpat din brațe și pe Boiko Borisov, Laura Codruța s-a gândit mai bine și a decis că ceva-ceva tot trebuie să facă. Și a început să amenințe România că o pârăște la Comisia Europeană, pentru ca aceasta din urmă să nu-i mai dea fonduri europene, fiindcă România încalcă statul de drept.
O fi vreo mișcare strategică, o fi vreo gândire înțeleaptă și, poate, doamna Kövesi are în minte un anume electorat care aprobă faptul că, prin acțiunile domniei-sale, România ar putea pierde câteva zeci de miliarde de euro. Oricum, interesantă poziționare: Geoană e ăla care spune că aduce României securitate, armament, militari și ceva bani din NATO, Kövesi contraatacă dur, promițând României să-i ia niște bani. Fie ca cel mai bun…
