Andrei Chiliman l-a atacat pe Antonescu înainte de alegerile locale, în timpul referendumului și înainte de alegerile parlamentare. Adică în momente vulnerabile și, deci, periculoase. În cele mai contraindicate prilejuri, în clipele de risc ale partidului, un primar oarecare, fără personalitate, fără popularitate, fără talent, dar fără ezitare și fără scrupule, s-a apucat așa, din senin, să dea șuturi în unitatea PNL.
Conceptul de unitate nu e nou în PNL. E de notorietate faptul că, imediat după revoluție, partidele istorice – PNȚ, PNL și PSDR – au fost infestate cu securiști. Din unități diferite – ba Direcția I, ba Direcția a II-a –, infiltrații cu epoleți sau cu angajament de colaborare au performat așa de bine, încît PNL și PNȚ au ajuns repede pe la 3 procente, iar PSDR-ul lui Sergiu Cunescu și-a dat ultima suflare. Cu vremea, după ce Măgureanu a înțeles că Opoziția are rolul ei de paravan, infiltrații au primit ordine mai moderate și arii de răsfirare mai largi. Mona Muscă și Andrei Marga sînt exemplare scăpate de sub control și, din pricina asta, deconspirate. Despre Chiliman se șoptește că transpiră ori de cîte ori i se aduce aminte de dispariția Monei din politică. Fisurarea sau măcar erodarea PNL e o cauză grea, care atîrnă, poate, la fel de greu ca un dosar de turnător.
Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013
