Din 1992, cînd Sorin Oprescu a furat urna de vot la alegerile pentru rectorat, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti a încăput pe mîinile unui grup de vraci unşi cu toate alifiile politico-financiare. Tripleta Florian Popa, Laurenţiu Popescu şi, desigur, neobositul Sorin Oprescu face şi desface destinul ştiinţific şi administrativ al instituţiei, aranjînd rectorii, prorectorii, secretarii ştiinţifici şi componenţa senatului după cum i se năzare.
În februarie 2012, urmează noi alegeri pentru rectorat. Florian Popa, rectorul în funcţie, şi-a înscris la concurs clientela, formată din universitarii Ioan Lascăr, Ioanel Sinescu, Ion Fulga şi Adrian Streinu-Cercel. Indicele scientometric Hirsch al celor patru, adică valoarea lor ştiinţifică certificată de lucrările originale publicate, nu depăşeşte valoarea 4, una extrem de modestă în establishment-ul medical. Prin comparaţie, indicele Hirsch al contracandidaţilor Irinel Popescu şi Dragoş Vinereanu este 13, respectiv 15. Dar alegerea viitorului rector nu are de-a face cu ştiinţa. Viitorul rector trebuie să treacă de criteriile triadei Popa-Popescu-Oprescu şi să ofere fiabilitatea politică necesară. Chiar dacă Florian Popa e deputat PSD, Cristian Rădulescu, şeful senatorilor PDL, face presiuni în favoarea lui Ioanel Sinescu, favoritul tripletei.
Conştient că un adevărat spate politic trebuie să acopere tot spectrul, Sinescu s-a înfiinţat la nunta pesedistului Nicolae Bănicioiu, unde mirele îl recomanda drept „candidatul nostru“. Astfel, Florian Popa îşi îndrumă protejatul pe sub strîngerea de mînă PSD-PDL. Reţeta triadei PPO e infailibilă. Cu capacitatea ei de a trage sfori în UMF şi de a-şi confecţiona acoperire politică, din 1992 încoace n-a înregistrat nici o ratare. Un episod care ilustrează cadenţa politică neabătută a acestor victorii s-a petrecut în 2004. Pe atunci, Oprescu ar fi vrut să iasă el rector. Florian Popa i-a zis mda, dar trebuie să-l sunăm pe domnul Iliescu. Bunicuţa a ridicat receptorul şi a zis: „Sorine, nu se poate. Nu e rîndul tău“. Şi, desigur, nici n-a fost.