Într-o nu știu care țară, într-o nu știu care seară, într-un nu știu care CSAT, sub un nu știu care pat, s-a luat la puricat un dosar de mult uitat. Complexul militaro-judiciar poreclit de la o vreme „Sistemul” a întins o gheară tremurătoare către stiva plină de praf în care adăsta, pe la mijloc, rechizitoriul Microsoft.
De ce a reapărut această fantomă? De ce un dosar cu zeci de miniștri între coperți și o mare companie multinațională în titlu, dosar pus la păstrare, se pare, din motive geo-strategice, revine în atenția celor care l-au oprit?
Înainte de toate să spunem că în rechizitoriul Microsoft există două denunțuri împotriva lui Tăriceanu. Doi turnători ai DNA îl dau în primire pe actualul președinte al Senatului. Unul spune că a auzit, altul că știe despre niște bani care au ajuns la Tăriceanu. Primul denunțător e Gabriel Marin de la Omnilogic, beneficiar, între alții, al operațiunii Microsoft, unul dintre campionii contractelor cu statul pe IT, destinatar major, alături de Asesoft, Siveco și UTI, al vărsămintelor publice de la SRI, STS, MI, MApN, MEN și alte instituții bugetare.
Al doilea turnător e un fost apropiat de-al lui Tăriceanu, un analist gras, cu barbă și cu aere de profesor de comunicare, dispărut de la o vreme din peisajul public.
În momentul în care dosarul Microsoft a fost pus deoparte, posibilitățile de a-l agăța pe Tăriceanu au scăzut dramatic. Așa încît, cînd s-a ivit ocazia din dosarul Fermei Băneasa, în sala hărților s-a destupat șampania.
Numai că, mersul procesului cu mărturia mincinoasă e mai lent și mai subțire decît s-a sperat. Tăriceanu n-a putut fi culcat la pămînt și a renăscut politic. Discursul lui radicalizat a cîștigat în audiență, iar atacurile la adresa DNA și, pe alocuri, la SRI au căpătat o claritate și o relevanță îngrijorătoare. Cînd coaliția PSD-ALDE își caută argumente pentru războiul cu sistemul, atunci e invocat cuvîntul lui Tăriceanu, iar frazele lui sînt purtate din gură în gură, ca vorbele profeților.
Nici pe partea politică nu s-ar spune că manevrele au reușit. Daniel Constantin, piticul care abia se vede dintre epoleți, a dat cu puciul în gard, iar Tăriceanu l-a șters din cartea de imobil.
Așa ajungem la logica strigoiului. Tăriceanu trebuie lovit cu un ciomag mai mare. Dacă mărturia mincinoasă – infracțiunea presupusă a fi săvîrșită în dosarul Fermei Băneasa – nu e în măsură să-i astupe gura, poate e bine să se tragă în el cu mită. Mita e o infracțiune de corupție, iar deschiderea unui dosar pe corupție ar pune în dificultate poziția lui față de abuzurile luptei anticorupție.
Un om curajos și prudent ne-a susurat aceste lucruri la ureche, iar noi le-am transmis mai departe, în buna tradiție a telefonului fără fir, pe care nu-l poate asculta nimeni, fiindcă toată lumea poate să-l citească.