Rezultatele reformelor impuse de Bolojan se văd la tot pasul. De la o porție de ciorbă la împinge-tava, care va ajunge să fie servită într-o ceașcă de cafea, ca să păstrăm prețul, până la covrigul tot mai subțire și cu gaură tot mai mare, ca să încapă prin ea toți cei trei lei cât a ajuns să coste. N-am prins încă la cireșe, dar sunt convins că vor exista opțiuni de achiziție la bucată, eventual în rate.
Mai departe de reformele măsurate în bunăstare, se poate constata și o reformă personală în ce-l privește pe Bolojan. Mai nou, domnul premier joacă sport. Până la urmă, ce mi-e politica, ce mi-e sportul? Suntem români și ne pricepem nativ la ambele. Ba chiar merge și pe rezultate la educație, că doar n-a fost vreodată politician pe care să-l doară limba să felicite niște performeri, ba chiar să o facă cu pasiunea unui pretins profesor care își vede munca răsplătită prin performanțele altora.
După luni de zile în care a plictisit internetul cu postări scrise într-un limbaj preluat din manualul micului contabil reformator, Bolojan a dat-o ieri în mulțumiri adresate milioanelor de români care au ieșit în stradă să-l susțină. Era cumva de așteptat, până la urmă era despre el și preșul care urmează să-i fie tras de sub picioare. E înduioșător, totuși, să vezi liderul unui partid care a luat 14% cum se crede îndreptățit să conducă țara. Căci el chiar crede asta, n-am dubiu. Și poate chiar o fi el cel mai potrivit, însă nu așa funcționează lucrurile într-o democrație. Alegerile nu sunt, din păcate, un concurs de inteligență și pricepere, ci voința exprimată a alegătorilor, unde PNL-ul lui Bolojan – nici măcar nu era el șerif penelestelar – a luat 14%.
Astăzi, însă, Bolojan a părut să preia puțin din metehnele unor pesediști de succes și s-a trezit să transmită sincere felicitări echipelor de robotică ce au câștigat primele patru locuri la FIRST Tech Challenge, în Huston, precum și lui Cristi Chivu, care a luat Scudetto în Italia. Performanță, profesionalism, valoare românească și, desigur, laude românești.
Nu știu, poate că rezultatele acelor elevi i se datorează și lui Bolojan. Sau lui Cristian David, fostul ministru al Educației. Poate că titlul luat de Chivu cu Inter e, într-o mică măsură, și un merit al lui Bolojan. O fi făcut el ceva, nu știm noi. Și poate că miile de reacții și laude la lauda lui Bolojan sunt meritate.
Dar dacă nu-s, poate că n-ar fi rău să ne aducem aminte ce frumos a fost „lăudată” Firea, când și-a adus aminte cât de bine o antrenase ea, în minte, pe Halep și cum i-a dat cheia orașului. Ori când Ciolacu se agăța de aurul olimpic al lui David Popovici, anunțând susținere pentru sport. Sau când Daniel Băluță i-a folosit, din greșeală, îhî, imaginea în campania electorală. Sau toate celelalte laude aduse de politicieni unor performeri cu care n-aveau legătură.
Nu de alta, dar mi-e că riscăm să ne placă atât de mult ceea ce ne-am fi dorit să fie Bolojan, că o să devenim incapabil să vedem ceea ce s-ar putea să devină.