Profesor la Filosofie-n București. Conferințe, ateliere, cercetări privind filosofia modernă, dar și despre intimitate, rock și urbanitate.
Reporter: Unde începe intimitatea?
Sebastian Grama: Dacă ar “începe” propriu-zis undeva, intimitatea ar fi mai degrabă complice – chiar de la acel “început” – cu obiectivitatea. Am avea un punct (sau o linie) pornind de la care am putea spune: iată intimitatea, adică am privi-o din afară, am obiectiva-o. Intimitatea este o zonă, nu un spațiu ferm determinat. A vorbi despre întîlnirea ei cu obiectivitatea este ca și cum ne-am propune să descriem o lovitură cu bîta în fum. Există însă o conlocuire permanentă, o stare laolaltă a celor două. Și o anume contrabandă. Ansamblul rețelei prin care se desfășoară aceasta este realitatea.
Rep.: Care-i banalitatea unei declarații de dragoste?
S.G.: Este declarație și este de dragoste. În rest, nu are nimic banal. “Te iubesc” pare una dintre cele mai complicate formule pe care le-a imaginat omenirea pînă acum. Cineva spunea că, dacă era simplă, n-ar fi fost nevoie să fie repetată de atîtea ori. Și este de presupus că repetiția nu conduce automat către banalizare. Moartea este ceva care se repetă în cazul fiecăruia dintre noi – și foarte puțini au considerat, în pragul ei, că este pe cale de a li se întîmpla o banalitate.
Rep.: Care-i retorica adulterului?
S.G.: Retorica adulterului are ceva în comun cu (de pildă) fenomenologia spiritului: discuția despre ea încape numai într-o carte destul de groasă. Pentru fenomenologia spiritului există una. Pentru cealaltă au existat încercări de a o rezuma anticipat. Dacă ar fi să aleg, m-aș opri la chestiuni precum excesul de demonstrative și anacolutul. Pe scurt: excesiva preocupare de a amîna sensul. Ori de a devia. “Acum ai venit?” “Da, am luat pîine de la magazinul ăla care, de cînd s-a încălzit afară, sau poate un pic dinainte, că n-am mai trecut pe acolo de vreo două săptămîni, fiindcă eu nu mai am treabă pe partea aia cînd plec: iau metroul.” Simplific, evident. În plus, totul depinde în egală măsură de loc (adulterul fiind privit diferit – și deci determinînd un discurs diferit – în Albania față de California) și de timp (volutele retorice ale unui personaj din Choderlos de Laclos fiind ineficiente pînă la comic în exprimarea vie de astăzi). Probabil că un studiu cu adevărat amplu despre retorica adulterului va fi publicat fie de cineva cu vocație de sfînt, fie de cineva resemnat, fie de cineva foarte înaintat în vîrstă. Toți ceilalți ar risca să-și creeze singuri probleme. Un soi de autodenunț a priori.
Rep.: Ce filosofie amoroasă încurcă urbanitatea de astăzi a Bucureștiului?
S.G.: Mă tem că urbanitatea urbei în chestiune nu are nevoie de vreo filosofie (nici amoroasă, nici belicoasă, nici altfel) pentru a fi încurcată. Lucrurile se petrec mult mai aproape de firul ierbii. Și mă tem încă mai mult că este vorba despre o iarbă care nu crește numai în București.