De câtva timp, se poate spune că peste Iulian Ghiocel Matache, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și băiat de casă al baronului Marian Oprișan, a dat un noroc porcesc. N-avem idee de la ce i se trage, dar este un om de invidiat.
Pe lângă faptul că a fost numit ca reprezentant din partea Guvernului în consiliile de administrație de la TAROM și E.On Gaz, soția sa, judecătoarea Daniela Matache, a făcut cerere la Primăria Focșani ca să poată cumpăra locuința de serviciu pe care a ocupat-o până de curând. Și nu doar că a făcut cerere, căci acest lucru este la îndemâna oricărui cetățean român, conform Constituției, dar are toate șansele s-o achiziționeze la preț de chilipir. Pentru un apartament cu trei camere, familia Matache va plăti, atenție, 12.300 de euro, cam de patru-cinci ori mai puțin decât valorează în realitate. Suma reprezintă cam jumătate din salariul pe care îl ridică anual, ca judecător.
Cei doi norocoși și-au construit și un ditamai viloiul de peste 200 de metri pătrați, în apropiere de Focșani, într-un cartier rezidențial. Construcția a început în 2008, când Ghiocel Matache era șef al Direcției Tehnice din Consiliul Județean, pe moșia lui Marian Oprișan. Și cum nu putea lăsa pe oricine să-i ridice locuința, mai ales că ne aflăm în zonă seismică, a apelat cam la aceleași firme care aveau contracte, pe bani publici, cu CJ-ul.
Un asemenea exemplu este firma focșăneană de proiectări Alma Consulting, care a obținut un contract de la Consiliul Județean tocmai când Ghiocel Matache avea nevoie de cineva care să-i întocmească documentația pentru autorizația de construcție. Coincidență (sau poate nu), potrivit informațiilor, firma respectivă a depus documentația pentru obținerea autorizației de construcție necesare reabilitării unui grup școlar, obiectul contractului, la câteva zile după ce a făcut același lucru pentru casa familiei Matache. Iar exemplele pot continua cu arhitectul care i-a făcut planurile casei și cu mai mulți constructori care, într-o formă sau alta, au contribuit la amenajarea cuibușorului familiei Matache.
Or, în fața unui asemenea noroc, e normal să te apuce invidia și să-ți spui că, dacă are același noroc și la procurori, chiar că avea scăldătoarea plină când era mic.
