E o pată neagră și urât mirositoare că partidele nu vor să dea presei informații de interes public, anume ce fac cu banii publici din subvenția de la stat și cum îi folosesc pentru „propagandă“, așa cum atât de bolnav sună legea. Dacă acum doi ani de zile Ciolacu s-a făcut de râs râzând el însuși ca un neterminat și invocând faptul că nu el se ocupă de contracte fiindcă, oricum, e vorba de confidențialitate, la fel face și PNL-ul lui Bolojan de azi, cel care refuză să facă publice contractele. Faptul că PSD și PNL își permit să cheltuiască o parte importantă din subvenția de zeci de milioane de lei doar pentru a plăti presă pentru materiale care nu sunt marcate ca fiind publicitate e tot ce poate fi mai toxic pentru o democrație liberală. Tăcerea și aroganța sunt însă parte din răspunsul sondajelor pe care le vedem, acolo unde AUR adună intenție de vot, iar PSD-ul se prăbușește, în timp ce PNL și USR abia adună împreună 30% din voturi, amintind cumva de dizolvarea PDL-ului de odinioară. E uimitor de stupidă și insistența de a cumpăra presă, „propagandă“ care, pe zeci de milioane anual, iată unde i-a dus. Oricât de imbecil ai fi, ai fi înțeles până acum că nu asta e calea, însă poate că parte din ceea ce numim „bani pentru presă“ sunt, în fapt, bani sifonați din subvenția pentru partide spre firme și oameni ai partidelor care apoi dau înapoi cui trebuie. Așadar banii aceștia însemnând tot o sifonare de fonduri publice și nimic mai mult.
Oricum, rămânând în zona principiilor – ce-o mai fi însemnând asta azi –, marea problemă este secretomania pe bani publici și modul jenant în care se ascund toți în spatele unei confidențialități contractuale care e una pur închipuită, oricât de sforăitor și de grav ai pronunța-o.