În timp ce scriu aceste rânduri, Cartianu și Ciocăzanu străbat Europa, probabil într-o mașină în formă de câine, ca personajele din Dumb and Dumber, și dau autografe pe cartea lor despre votul diasporei. Miracolul din noiembrie se numește, semn că universul lor e atât de mic încât proasta organizare a unui vot e, pentru ei, o chestie de proporții cosmice. Se vede că Grigore a făcut presă sportivă. Miracolul din noiembrie e ca minunea de la Liberec, acolo unde Dinamo a reușit să întoarcă un scor de 0-3 și să câștige la penalty-uri. Probabil că, pentru el, politica se distinge cu greu de fotbal. Cine știe, poate chiar folosește zicale din sport pentru a se orienta mai bine în arena complexă a luptelor dintre partide. Cică nu poți fi sigur că i-ai învins pe alegătorii lui Dragnea decât după ce-i vezi urcați în autocar.
Oricum, oamenii ăștia au descoperit diaspora după alegerile din 2014. Pare că pentru ei diaspora e o altă Românie, mai bună, care, dacă s-ar putea, ar trebui să fie singura care decide ce se întâmplă între granițele țării. Partea proastă e că nu s-a inventat încă un asemenea regim electoral și le e jenă să fie ei primii care propun. Deși nu recunosc, și chestia cu votul prin corespondență li se pare prea complicată, prea nedemocratică. Ar fi mai simplu ca românii din diaspora să vorbească între ei pe Facebook și ăla asupra căruia cad ei de acord că ar fi mai bun de președinte, ăla să conducă România. Așa, transparent, democratic, modern, pe social media.
La fel de aiuristici sunt opozanții votului din diaspora. Cei care cred că românii din străinătate n-ar trebui să voteze, pentru că (1) rezultatele votului nu-i mai afectează și (2) nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă în țară. Primul argument îi creditează pe românii plecați în străinătate cu o disponibilitate imensă de a face rău în mod gratuit. Votul nu mai are nici o relevanță pentru ei, nu-i mai interesează cine e în țară pentru că deciziile guvernanților nu se mai răsfrâng asupra lor, dar, cu toate astea, stau la cozi imense în fața ambasadelor doar ca să se joace cu mintea românilor rămași acasă. Mi-i și imaginez pe niște faianțari din Milano: ”Băi, hai să le punem un președinte bețiv și conflictual fraierilor de la București. Hai, mă, nu fiți proști, că nouă n-are ce să ne facă”.
Argumentul care spune că românii din diaspora nu sunt informați e și mai ridicol. Presa a ajuns în acel punct al falimentului în care toată e la liber, pe Internet, iar informația te găsește chiar și dacă te ascunzi de ea în podul unei cabane, în vârf de munte. În plus, acest criteriu al informării ne duce pe o pantă alunecoasă. Dacă-l aplicăm, e posibil să excludem mulți oameni din țară.
Cea mai mare greșeală a celor supărați pe votul din diaspora e însă alta. Ei pleacă de la premisa că diaspora l-a pus președinte pe Iohannis. De fapt, Iohannis a fost votat masiv de românii din țară scandalizați că cei din străinătate nu pot vota. Cu alte cuvinte, a fost un vot masiv pentru dreptul la vot al celor plecați. E cea mai bună dovadă că votul diasporei e legitim, în ciuda unor argumente contorsionate care-l pun sub semnul întrebării.
Din păcate, dezbaterea despre votul prin corespondență și felul în care ar trebui să voteze românii din străinătate n-a dus nicăieri. Din ambele tabere s-au auzit doar vocile extrem de ridicole sau care erau ofticate că nu le-a ieșit candidatul. Cam asta e soarta polemicilor în care se strecoară Cartianu și Mircea Badea.