Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor

Atunci când ne gândim la dinastii politice, inevitabil gândul ne duce în SUA, la familia Kennedy. O familie care și-a clădit cu atenție drumul spre succes, având parte însă de nesfârșite ghinioane. Ascensiunea clanului Kennedy a început în mod real pe vremea bătrânului Joseph P.  Cu politica în sânge, descurcăreț și ajutat de educație și de familie, Joseph Kennedy Senior nu s-a pripit să se arunce el în linia întâi. Cel mai înalt post în administrație pe care l-a deținut a fost cel de ambasador în Marea Britanie. Dar i-ar fi fost și greu să ajungă mult mai sus, mai ales din cauza antisemitsimului, a simpatiei față de naziștii lui Hitler și a modului în care și-a dobândit o parte din avere. Căci contrabanda cu alcool în vremea prohibiției nu i-a fost deloc străină bătrânului Joseph. I-a adus bani, dar nu neapărat și frecventabilitate.

Joseph Kennedy, însă, nu s-a cramponat de propriul viitor, ci a construit cu migală pentru copiii săi. Curățați de păcatele tatălui, eroi de război, eventual, aceștia avea bine stabilite, de pe la începutul vieții, carierele politice. Președinte al SUA ar fi trebuit să ajungă Joseph Patrick Kennedy, dar drumul său a fost întrerupt de al doilea război mondial, în care și-a pierdut viața, în 1944. Așa că responsabilitatea accederii la fotoliul de POTUS i-a revenit lui John, fratele cu doi ani mai mic al lui Joseph Patrick. Povestea – asasinarea lui John F. Kennedy, asasinarea celui de-al treilea frate, Bobby, precum și lunga serie de ghinioane ale familiei Kennedy – vă este, probabil, cunoscută. Nu mai insistăm asupra ei. Spunem doar că familia este renumită pentru modul în care a dirijat viața progeniturilor, planificând și făcând totul pentru ca acestea să ajungă, la momentul oportun, în funcții cât mai înalte, din care să decidă soarta Americii.

Dar avem și noi, în România,

familii și indivizi care se visează Kennedy. Una dintre aceste familii, care se visează dinastie și simte deja aerul tare al înălțimilor, este familia Burduja.

Bătrânul Marinel, bancher al fostei și al actualei Securități, om care a umblat, toată viața, cu mare grijă și atenție cu banii serviciului de informații externe, orice nume ar fi purtat acesta, a cochetat puțin cu politica între 1990 și 1991, fiind mai întâi primar și mai apoi deputat de Neamț. Dar s-a prins repede că nu-l lustrează nimeni și a revenit în banking. Nu și-a dorit să ajungă el un mare politician, mulțumindu-se să facă bani, mulți bani, și să-și proiecteze planurile ambițioase asupra fiului, Sebastian Ioan.

Sebastian Ioan Burduja

n-a fost introdus de către tatăl său în sistemul românesc. Nu direct. Dimpotrivă, a fost trimis la studii în străinătate, absolvind universitatea Stanford și făcând un master în politici publice la Harvard Kennedy School of Government și un altul în administrarea afacerilor, la Harvard Business School. Doctoratul, însă, și-l va da în România, la ASE, pentru că, de câțiva ani, s-a întors în România. Lucrurile se mișcau prea bine pentru ca un tânăr promițător să nu profite de val și să nu încerce să se urce pe el.

CV-ul tânărului Burduja este impresionant,

chiar dacă nu spune mare lucru despre capacitățile acestuia. Rămân, însă, școlile celebre, companiile pentru care a prestat ca stagiar, Banca Mondială, unde a lucrat patru ani, și diversele organizații pe care le-a înființat sau condus (Liga Studenților Români din Străinătate, CAESAR). În cele din urmă, în 2016, Sebastian Burduja a înființat PACT: Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor.
În ciuda zbaterilor sale și a sumelor deloc mici investite în branding, partidul domnului Burduja nu există decât cu numele, iar pe tânărul Burduja nu-l prea bagă nimeni în seamă. În mediul politic i s-a pus eticheta de “om al SIE”, iar de o astfel de etichetă e greu de scăpat, mai ales când nu ești decât un balon cam gonflat de către colegii lui tăticu.

Dar, pentru că este greu să te impui în politica românească, Sebastian Burduja a găsit o nișă: românii din străinătate. O nișă cam firavă, dacă ne gândim câți dintre aceștia votează (100.000 la parlamentare, 377.651 la ultimele prezidențiale), dar o platformă de imagine bună.

Așa se face că, pe 14 iunie 2018,

Sebastian Burduja se filmează în Aeroportul Otopeni, chemând disapora la miting și protest în București, pe 10 august 2018. Deși este unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care vorbește despre acest miting, domnul Burduja evită să-și asume rolul de organizator, prin PACT sau prin vreo asociație de-a domniei-sale. Acest rol urma să fie preluat de către diverse organizații-conservă din diaspora, până în momentul în care și acestea se vor retrage, lăsând mitingul în ilegalitate. Dar asta este altă poveste.

Filmulețul lui Burduja

devine viral, face peste 1,6 milioane de vizualizări pe Facebook, iar tânărul lasă să se înțeleagă că, deși nu fuge după lauri, el este, cumva, liderul acestei mișcări.

Până pe data de 31 iulie 2018, Sebastian Burduja inundă Facebook-ul cu postări, insistând că e despre noi, despre România pe care o iubim (el ceva mai mult), despre familiile noastre pe care, de asemeni, le iubim (el ceva mai mult). Chiar din filmulețul de pe 14 iunie ne-a povestit cum “acum doi mi-am luat inima-n dinți și împreună cu soția și fetița noastră, de șase luni, am venit acasă”. Despre familia tânărului Burduja știm așa, de pe blog-ul personal: “Pe lângă cunoștințele academice și șansele în carieră, cea mai mare împlinire se numește Emmaline Holly Burduja. A fost dragoste la prima vedere, chiar la cursul nostru preferat de la Kennedy School”; “Cea mai mare minune a noastră a venit pe lume în vara anului 2015 și se numește Joann Ioana Maria Burduja. Este o binecuvântare pentru familia noastră, iar ziua ei de naștere a fost cea mai fericită din viața noastră. Dorința noastră este ca fetița noastră să crească și să-și împlinească toate visurile acasă, în România”.

Pe 1 august, postările

lui Sebastian Burduja încetează brusc, pentru a reîncepe în forță și cu sponsorizările aferente pe 6 august. Mesajul e același: veniți la miting, hai cu diaspora, să cadă Guvernul Dăncilă! Pe 10 august, Sebastian Burduja este în Piață, dar pleacă la timp pentru a evita ciocnirile cu jandarmii. Pe 11 august este în Piață, pe 12 la fel.

Dar nu strălucește, nu este vânat de televiziuni, nu este băgat în seamă de presă, nu-l identifică nimeni drept salvatorul națiunii. Deși el a sacrificat atâtea pentru a fi pe Facebook în fiecare zi, pentru a fi în piață, pe 10…

Nu, nu este o glumă,

nu e nimic de râs. Sebastian Burduja a sacrificat enorm pentru viitoarea lui carieră politică, pe care acest miting ar fi trebuit să o pună, definitiv, pe un drum ascendent.

În timp ce Sebastian era în țară și lupta pentru drepturile fraților noștri din diaspora, familia sa se afla în Franța, la vila bătrânului Marinel Burduja. În timp ce adulții organizau un barbecue, mica Joann Ioana Maria Burduja, minunea lui Sebastian și a lui Holly, dar și a bunicilor săi, a rămas nesupravegheată în apropierea piscinei. Cât s-o fi întins grătarul, cu ce o fi fost asezonat, nu știm. Cert este că, la un moment dat, Joann Ioana Maria Burduja, în vârstă de doar trei ani, a fost găsită înecată în pisicină. În ciuda manevrelor de resuscitare, în ciuda faptului că a fost transportată la spital și băgată în comă indusă, Joann Ioana nu a supraviețuit. Trupul neînsuflețit a fost transportat discret în țară, iar pe 4 august, fetița care ar fi trebuit să-și împlinească visurile în România a fost înmormântată la fel de discret în țara natală a tatălui ei.

Pe 6 august, după cum spuneam, Sebastian Burduja a revenit public, zâmbitor și convins că românii vor învinge. A ținut sub tăcere moartea copilului său, pentru că dacă s-ar fi știut ceva despre asta, lumea s-ar fi întrebat de ce nu stă acasă, lângă soția însărcinată în luna a noua. Care e miza atât de mare pentru un politician necopt și fad, încât să-și abandoneze familia tocmai într-un astfel de moment din cale-afară de nefericit?

Astăzi, Sebastian Burduja plânge

de mila copiilor și a adulților agresați de Jandarmerie în Piața Victoriei pe 10 august. Fiți convinși că sunt lacrimi sincere, că omului chiar îi pasă, că suferă așa cum a suferit și pentru pierderea propriului copil. Și țineți minte acest suflet plin de compasiune, acest personaj perfect uman, pentru ziua în care va veni să vă ceară votul.