Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor

Zoom Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor

Atunci când ne gândim la dinastii politice, inevitabil gândul ne duce în SUA, la familia Kennedy. O familie care și-a clădit cu atenție drumul spre succes, având parte însă de nesfârșite ghinioane. Ascensiunea clanului Kennedy a început în mod real pe vremea bătrânului Joseph P.  Cu politica în sânge, descurcăreț și ajutat de educație și de familie, Joseph Kennedy Senior nu s-a pripit să se arunce el în linia întâi. Cel mai înalt post în administrație pe care l-a deținut a fost cel de ambasador în Marea Britanie. Dar i-ar fi fost și greu să ajungă mult mai sus, mai ales din cauza antisemitsimului, a simpatiei față de naziștii lui Hitler și a modului în care și-a dobândit o parte din avere. Căci contrabanda cu alcool în vremea prohibiției nu i-a fost deloc străină bătrânului Joseph. I-a adus bani, dar nu neapărat și frecventabilitate.

Joseph Kennedy, însă, nu s-a cramponat de propriul viitor, ci a construit cu migală pentru copiii săi. Curățați de păcatele tatălui, eroi de război, eventual, aceștia avea bine stabilite, de pe la începutul vieții, carierele politice. Președinte al SUA ar fi trebuit să ajungă Joseph Patrick Kennedy, dar drumul său a fost întrerupt de al doilea război mondial, în care și-a pierdut viața, în 1944. Așa că responsabilitatea accederii la fotoliul de POTUS i-a revenit lui John, fratele cu doi ani mai mic al lui Joseph Patrick. Povestea – asasinarea lui John F. Kennedy, asasinarea celui de-al treilea frate, Bobby, precum și lunga serie de ghinioane ale familiei Kennedy – vă este, probabil, cunoscută. Nu mai insistăm asupra ei. Spunem doar că familia este renumită pentru modul în care a dirijat viața progeniturilor, planificând și făcând totul pentru ca acestea să ajungă, la momentul oportun, în funcții cât mai înalte, din care să decidă soarta Americii.

Dar avem și noi, în România,

familii și indivizi care se visează Kennedy. Una dintre aceste familii, care se visează dinastie și simte deja aerul tare al înălțimilor, este familia Burduja.

Bătrânul Marinel, bancher al fostei și al actualei Securități, om care a umblat, toată viața, cu mare grijă și atenție cu banii serviciului de informații externe, orice nume ar fi purtat acesta, a cochetat puțin cu politica între 1990 și 1991, fiind mai întâi primar și mai apoi deputat de Neamț. Dar s-a prins repede că nu-l lustrează nimeni și a revenit în banking. Nu și-a dorit să ajungă el un mare politician, mulțumindu-se să facă bani, mulți bani, și să-și proiecteze planurile ambițioase asupra fiului, Sebastian Ioan.

Sebastian Ioan Burduja

n-a fost introdus de către tatăl său în sistemul românesc. Nu direct. Dimpotrivă, a fost trimis la studii în străinătate, absolvind universitatea Stanford și făcând un master în politici publice la Harvard Kennedy School of Government și un altul în administrarea afacerilor, la Harvard Business School. Doctoratul, însă, și-l va da în România, la ASE, pentru că, de câțiva ani, s-a întors în România. Lucrurile se mișcau prea bine pentru ca un tânăr promițător să nu profite de val și să nu încerce să se urce pe el.

CV-ul tânărului Burduja este impresionant,

chiar dacă nu spune mare lucru despre capacitățile acestuia. Rămân, însă, școlile celebre, companiile pentru care a prestat ca stagiar, Banca Mondială, unde a lucrat patru ani, și diversele organizații pe care le-a înființat sau condus (Liga Studenților Români din Străinătate, CAESAR). În cele din urmă, în 2016, Sebastian Burduja a înființat PACT: Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor.
În ciuda zbaterilor sale și a sumelor deloc mici investite în branding, partidul domnului Burduja nu există decât cu numele, iar pe tânărul Burduja nu-l prea bagă nimeni în seamă. În mediul politic i s-a pus eticheta de “om al SIE”, iar de o astfel de etichetă e greu de scăpat, mai ales când nu ești decât un balon cam gonflat de către colegii lui tăticu.

Dar, pentru că este greu să te impui în politica românească, Sebastian Burduja a găsit o nișă: românii din străinătate. O nișă cam firavă, dacă ne gândim câți dintre aceștia votează (100.000 la parlamentare, 377.651 la ultimele prezidențiale), dar o platformă de imagine bună.

Așa se face că, pe 14 iunie 2018,

Sebastian Burduja se filmează în Aeroportul Otopeni, chemând disapora la miting și protest în București, pe 10 august 2018. Deși este unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care vorbește despre acest miting, domnul Burduja evită să-și asume rolul de organizator, prin PACT sau prin vreo asociație de-a domniei-sale. Acest rol urma să fie preluat de către diverse organizații-conservă din diaspora, până în momentul în care și acestea se vor retrage, lăsând mitingul în ilegalitate. Dar asta este altă poveste.

Filmulețul lui Burduja

devine viral, face peste 1,6 milioane de vizualizări pe Facebook, iar tânărul lasă să se înțeleagă că, deși nu fuge după lauri, el este, cumva, liderul acestei mișcări.

Până pe data de 31 iulie 2018, Sebastian Burduja inundă Facebook-ul cu postări, insistând că e despre noi, despre România pe care o iubim (el ceva mai mult), despre familiile noastre pe care, de asemeni, le iubim (el ceva mai mult). Chiar din filmulețul de pe 14 iunie ne-a povestit cum “acum doi mi-am luat inima-n dinți și împreună cu soția și fetița noastră, de șase luni, am venit acasă”. Despre familia tânărului Burduja știm așa, de pe blog-ul personal: “Pe lângă cunoștințele academice și șansele în carieră, cea mai mare împlinire se numește Emmaline Holly Burduja. A fost dragoste la prima vedere, chiar la cursul nostru preferat de la Kennedy School”; “Cea mai mare minune a noastră a venit pe lume în vara anului 2015 și se numește Joann Ioana Maria Burduja. Este o binecuvântare pentru familia noastră, iar ziua ei de naștere a fost cea mai fericită din viața noastră. Dorința noastră este ca fetița noastră să crească și să-și împlinească toate visurile acasă, în România”.

Pe 1 august, postările

lui Sebastian Burduja încetează brusc, pentru a reîncepe în forță și cu sponsorizările aferente pe 6 august. Mesajul e același: veniți la miting, hai cu diaspora, să cadă Guvernul Dăncilă! Pe 10 august, Sebastian Burduja este în Piață, dar pleacă la timp pentru a evita ciocnirile cu jandarmii. Pe 11 august este în Piață, pe 12 la fel.

Dar nu strălucește, nu este vânat de televiziuni, nu este băgat în seamă de presă, nu-l identifică nimeni drept salvatorul națiunii. Deși el a sacrificat atâtea pentru a fi pe Facebook în fiecare zi, pentru a fi în piață, pe 10…

Nu, nu este o glumă,

nu e nimic de râs. Sebastian Burduja a sacrificat enorm pentru viitoarea lui carieră politică, pe care acest miting ar fi trebuit să o pună, definitiv, pe un drum ascendent.

În timp ce Sebastian era în țară și lupta pentru drepturile fraților noștri din diaspora, familia sa se afla în Franța, la vila bătrânului Marinel Burduja. În timp ce adulții organizau un barbecue, mica Joann Ioana Maria Burduja, minunea lui Sebastian și a lui Holly, dar și a bunicilor săi, a rămas nesupravegheată în apropierea piscinei. Cât s-o fi întins grătarul, cu ce o fi fost asezonat, nu știm. Cert este că, la un moment dat, Joann Ioana Maria Burduja, în vârstă de doar trei ani, a fost găsită înecată în pisicină. În ciuda manevrelor de resuscitare, în ciuda faptului că a fost transportată la spital și băgată în comă indusă, Joann Ioana nu a supraviețuit. Trupul neînsuflețit a fost transportat discret în țară, iar pe 4 august, fetița care ar fi trebuit să-și împlinească visurile în România a fost înmormântată la fel de discret în țara natală a tatălui ei.

Pe 6 august, după cum spuneam, Sebastian Burduja a revenit public, zâmbitor și convins că românii vor învinge. A ținut sub tăcere moartea copilului său, pentru că dacă s-ar fi știut ceva despre asta, lumea s-ar fi întrebat de ce nu stă acasă, lângă soția însărcinată în luna a noua. Care e miza atât de mare pentru un politician necopt și fad, încât să-și abandoneze familia tocmai într-un astfel de moment din cale-afară de nefericit?

Astăzi, Sebastian Burduja plânge

de mila copiilor și a adulților agresați de Jandarmerie în Piața Victoriei pe 10 august. Fiți convinși că sunt lacrimi sincere, că omului chiar îi pasă, că suferă așa cum a suferit și pentru pierderea propriului copil. Și țineți minte acest suflet plin de compasiune, acest personaj perfect uman, pentru ziua în care va veni să vă ceară votul.

 

Citeşte mai multe despre:

25 comentarii

  1. #1

    Incredibil! Să ai o asemenea tragedie în familie și tu să te duci la nici o săptămână la proteste! 3 zile la rând!

  2. #2

    Nu am găsit nimic, nicăieri, despre moartea fiicei sale. Sunteţi sigur că această întâmplare a avut loc?

  3. #4

    Domnu Moise Gargarguran, mai imprastiati monser, ce naiba, comunica si la coledzii securisti de feisbuc.

  4. #5

    Totuşi, încape o imensă ipocrizie în comentariile, vai, atât de urzicate de pe aici! Chestie care, dincolo de eticheta decorativă a indignării, pe care-o exibă cu atâta vehemenţă, aş zice că trădează o solidaritate de clan destul de suspectă. Să zicem că e cam dură descrierea autorului, dar, de partea cealaltă cum o fi să-ţi recalibrezi, cu atâta uşurinţă interesată, sentimentele, după ce ţi-ai pierdut, practic, sufletul din tine (căci doar aşa arată declaraţiile de iubire fără margini!). Nu-i asta o dovadă absolută de prestidigitaţie morală, pe care, văd, nu prea se grăbesc postacii cei supăraţi pe autor s-o amendeze? Parcă Goethe vorbea de nu ştiu ce afinităţi? Să le spunem… selective, în ăst caz! Altcum, feizbukul e plin de astfel de idignări prefabricate, vizavi de cutare sau cutare chestie de acelaşi gen, dar care manifestă o cecitate la fel de selectivă faţă de indivizii bucuroşi să ia gâtul lui X sau Y!
    Ce mai, suntem în trendul celor şapte litere şi combatem tare, ca nişte stilaţi şi rectitudinali comentatori ce ne aflăm!
    Sunteţi deşi ca iarba, “gentelemenilor”, prin spaţiile internautice şi mai-mai că-mi vine să exclam: “Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi”!

  5. #6

    1. Evenimentul respectiv este tragic. O utragedie pe care nu o dorim niciunui dusman.
    2. Nu stim ce e in sufletul omului, asa e, si putem banui ca usor nu poate fi.
    3. Alegerea lui de a nu pomeni nimic de acest eveniment si de a veni in tara pt a protesta, desi neobisnuita, poate fi privita ca o forma de a trece peste durere pe principiul ‘viata merge inainte’.
    4. Cu toate acestea, in contextul in care a fost unul din initiatori, are profilul pe care il are si niste rezultate concrete incerte, intrebarea de ce a ales piata si nu familia ramane una semnificativa din perspectiva nevoii de a intelege ce s a dorit cu acest protest cu obiectiv declarat de a trece la’next level’ si de a rastirna guvernul, care sunt fortele care l au instrumentat din umbra, si cu ce/cine sice sorginte au aceia cu care vor ele sa inlocuiasca (ILEGAL SI NELEGITIM) actualul guvern.
    In rest, Dumnezeu sa aline durerea familiei!
    (nu publicati va rog mesajul anterior, a fost scris la nervi)

  6. #7

    Dumnezeu s-o odihneascã pe Ioana Maria.

  7. #8

    Comentarii curat murdare primele jignitoare pentru dumneavoastra domnule Hillerin. Ma intreb daca autorii au citit articolul si au scris comentariile in interes de serviciu. Personal urasc pe cei care vad in piscine pe linga casa un ideal in viatza, de a stirni invidia altora. Uite ce se poate intimpla…

  8. #9

    Ori eu nu mă pricep la subtilităţi tehnice, ori altceva se întâmplă, dar nu pricep de ce comul meu nu apare! Ce anume e amendabil în el?

  9. #10

    Unii-s predestinaţi şi prin nume: gurani!

  10. #11

    Cand fiica-mea e bolnavă, nu mai intereseaza nimic din ce se intampla in lume… dar asta e omul nou de care Stalin ar teribil de mândru!

  11. #12

    Fapt: Mircea Badea in emisiunea de ieri spunea ca Burduja a postat pe fb pe 9 august urmatoarea poezie (creatie proprie):
    “Eu vă invit, prieteni, să facem o plimbare
    în mâini cu furci, cu barde, cu sape și topoare,
    nu pentru a lupta… ci doar să le-arătăm
    că de nu pleacă singuri, intrăm și-i îngropăm!
    Veniți pe zece-a-opta, cu pace – sperăm noi
    să ne luăm România, cu dragoste -napoi!”
    ”Poezia e perfect schizofrenică, cu furci, cu topoare, cu sapă și cu pace. Scelerare atomică.” a comentat ingrozit Badea intr o maniera perfect pertinenta, cu care cam greu sa nu fii de acord (“sa i ingropam cu furci, topoare, pace si mai ales, multa-multa dragoste”!!@@ Oh, dear, nici Harvardul nu mai e ce-a fost! ).
    In pofida tuturor scrupulelor, este evidenta bizareria situatiei, bizareria omului. Mai ales intr o lume tot mai macabra, ca cea in care traim, si in care tot mai multe personaje tot mai macabre apar la scena publica (Iohannis de pilda fiind unul din ele, din motive lesne vizibile pt orice ochi rational).

  12. #13

    Stirea e in presa regionala franceza.

  13. #17

    Il stiu pe Patrick de o eternitate…am copilarit inpreuna…

    AZI, EL, PATRICK, A DEZVALUIT FATA HIDA A UNEI “SPERANTE”…

    Patrick e tata…Patrick e ziarist..Patrick E OM !!!

    SA NU INDRAZNITI, IPOCHIMENILOR, sa-l atacati pe cel fe ca arata “fata”/imaginea HIDA a securistilor de rit nou !!!

    ATACATI-I – daca va da mina – pe cei care va mint (aka nea Burduja asta) si care, prinsi in fapt, se smiorcaie fara a explica ceva…

    CITA IPOCRIZIE !!!

    Bravo, Conte !

    Je, Le Baron….:)))

  14. #18

    Un articol similar apare si in Idiotul. Domnul Hillerin poate revitaliza literatura rusa.

  15. #19

    Sigur ca e dureroasa moartea unui copil, dar e mult mai rau cand se face un circ televizat dintr-un deces.
    Fiecare alege calea care i se potriveste ca sa uite evenimentul , ca nu poti sa o tii ca un nebun in lacrimi si parastase toata viata.

  16. #20

    Voi va dati seama cu ar arata o tara condusa de securistul asta descreierat?! Comunistii ar fi priviti ca maicute de la Prislop in comparatie cu asta si ai lui.

  17. #21

    Ce e interesant la Burduja, precum si la to’arsii din USR, e ,,civismul violent”. Cand statul e neo-patrimonial, societatea civila e ierarhica, violenta si secreta capital social negativ. La fel se intampla cand stai pe langa servicii sau pe langa oamenii din servicii. Emani un ,,civism violent”. Adica, desi te scremi sa fii in societatea civila, esti permanent in afara ei. ,,No haiul” lui Liiceanu e emblematic in sensul asta. Dar e marunt pe langa ,,No haiul” lui Burduja. Care, din cauza unui deficit de simtire, nu pricepe ca societatea civila e non-violenta. Simtirea si serviciile sunt ca baba si mitraliera.

    Altfel, tragedia din familia lui Burduja e colosala. Ce pacat, ce durere!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100

Editoriale
romania100