Se pare că în ultimele mii de ani ne-am cam luat cu treabă și am uitat de ceva important. Am uitat de noi. Sclavi sau liberți, patricieni hedoniști sau conducători nemiloși, am construit totul în jurul unor idei greșite.
Sătucuri mici, înconjurate de un gard din nuiele, orașe-stat mai apoi, republici, monarhii, națiuni puternice și înarmate nuclear sau stând cu fundul pe câmpuri petroliere. Religii, dumnezei și diferențe inexistente, conflicte reale sau imaginare. Războaie reci sau fierbinți. Molime, boli, suferințe. Explozii, autodetonări, sinucideri în masă. Sânge. Mult, foarte mult, nejustificat de mult sânge.
Crize financiare, crahuri, falimente, mizerie, foamete, lăcomie, bancheri, băieți deștepți, carieriști, multinaționale, scopuri înalte.
Și curbe de sacrificiu. Generații de sacrificiu. Nu-i nici o diferență între a te arunca în sulițele lui Zamolxes, a fi înecată pentru a dovedi că nu ești vrăjitoare, a fi ars pe rug, fie și în efigie, sau a fi aruncat pe mâna creditorilor, ca individ sau ca națiune.
Dar noi, în toată povestea asta, noi unde suntem?
Soldați credincioși atunci când ne-o cere țara, contribuabili tăcuți zi de zi, robi ai unor nevoi meschine care, ce să vezi, nu sunt chiar ale noastre, suntem nicăieri și, totuși, prea peste tot.
Fără supușenia noastră complice, fără acceptarea benevolă a unei nimicnicii ce nu ne aparține, ei (who the fuck sunt ei?) n-ar exista. Dar există.
Pentru că tăcem, pentru că înghițim, pentru că ne-am abandonat neputinței induse.
Nae Ionescu spunea că exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru ca ideile să fie percepute senzorial și de proști. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar, de exemplu, Hexipharma, Lactate Brădet, Bechtel, Microsoft și toate jafurile dureroase și răsunătoare ale tranziției românești n-ar fi existat dacă nouă ne-ar fi păsat de noi
Cosmin Vaman, un autor al valului ce sper că vine din spate, spune că vom fi liberi doar uniți. Se poate. Dar, ca să avem ce uni, trebuie să fim, mai întâi, liberi la nivel individual. Când vă eliberați, ne vedem în stradă.
Ai dreptate, dar ce vina avem ca ne-au fost infipte in ADN gena avaritiei si cea a lacomiei? Suntem singurele vietuitoare care tind mereu sa detina mult mai mult decat consuma sau au nevoie pentru confortul propriu…
true, true… 🙁
,,Când vă eliberați, ne vedem în stradă.”
Si daca insilor le place sa fie calariti? Ce faceti? Asteptati in continuare in strada pe bordurile lui Videanu? Sau daca majoritatea muritorilor de pe aceste meleaguri nu au forta necesara ca sa lupte pentru a se elibera? (unii emigrand in cautarea unor stapani mai de Doamne-Ajuta iar alti acceptand conditia mizerabila de supusi acasa la ei). Eu zic ca nu prea mai merge chestia asta cu negativismul. GATA, cam toata lumea a aflat ca majoritatea muritorilor de pe aceste melaguri sunt praf si n-au nici o sansa. Cred ca ar cam trebui sa vina vremea ca sa fie aduse in prim plan si lucruri pozitive pentru a readuce speranta celor slabi ca NUMAI luptand pentru o zi mai buna pot sa o faca sa devina mai buna. Negativismul a dezbinat si a lasat cale libera haosului sub care se construieste in liniste lumea de maine. Asa ca, zic eu, toti cei care va credeti eliberati (putini sau foarte putini) puneti umarul ca sa-i eliberati si pe cei din jurul vostru. Si, cu rabdare, in 10-15 ani, poate, poate o sa apara si rezultatele. Important este ca sa eliberam macar 50-60% din muritorii de pe aceste melaguri … ca pe ceilalti ii tragem dupa noi apoi si se vor elibera unul cate unul pe parcurs vazand ca se poate.