În lumea televiziunii se petrece un fenomen ciudat. Aparent, există o lege nescrisă care spune că desenele animate pot fi urmărite și de adulți într-un singur caz: atunci când protagoniștii sunt o familie americană normală, cu trei copii. Nu doi, nu patru, ci trei. Dacă familia are prea puțini sau prea mulți copii, serialul devine automat unul pueril, banal, plin de clișee didactice, adresat, cum ar veni, celor mici. Familia cu trei copii își găsește în schimb o reprezentare disproporționată în lumea televiziunii pentru oameni mari. The Simpsons și Family Guy nu sunt decât cele mai cunoscute seriale care aduc în prim plan o astfel de formulă. Bob’s Burger, o producție ceva mai recentă, face parte din aceeași categorie. După primele episoade, pare un The Simpsons mai ciudat, cu personaje mai puțin spectaculoase și pe care nu le cunoști.
Pe scurt, e vorba de o familie care deține un fast-food și încearcă să facă un ban cinstit de pe urma mâncării nesănătoase. Bob, capul familiei și omul capabil să prepare niște hamburgeri delicioși, e încurcat, în munca lui zilnică, de trei copii ușor siniștri. Dacă putem vorbi de originalitate, cred că o găsim în trăsăturile personajului titular. Spre deosebire de Homer Simpson și de Peter Griffin, din Family Guy, Bob nu este un idiot notoriu. Din cauza asta, probabil că la început serialul a părut atât de revoluționar încât criticii și producătorii n-au știut dacă să-l includă în nișa îngustă a show-urilor animate în care apar familii cu trei copii. Numărul de copii era corect, dar tatălui îi curgea prea puțină salivă din gură. Mă rog, până la urmă serialul a avut succes și acum a ajuns la al patrulea sezon, ceea ce nu-i deloc puțin.
Bob’s Burgers, 2011- , animație/comedie, episoadele țin 22 de minute pe ceas.