Senzațional, de-a dreptul cultural! Cum să te transferi de la Libertatea TV direct la ICR New York

După ce stindardul cu moț al luptei anti-Băsescu a fost silit să demisioneze de la șefia ICR – mă refer, evident, la stupefiantul Andrei Marga, academicianul gafelor, președintele absurdului –, în fruntea Institutului Cultural Român a fost numită o altă mare personalitate în viață. Să-i zicem, simplu, Lilian Zamfiroiu. Un alt drapel cultural uselist, după cum v-ați dat seama întrebîndu-vă, la momentul oportun, cine dracu' este el și ce caută în viața instituției în cauză.

Ei bine, ne-am lămurit cu toții între timp: în ciuda aparențelor vestimentare mai degrabă muncitorești, domnul Zamfiroiu e un fel de diplomat care, pe vremea cînd era student (după ce a intrat cu greu, din a treia încercare, la Facultatea de Filologie a Universității București), își turna profesorii la Securitate. Deci Crin Antonescu se poate baza pe el, la o adică. În acest sens, v-aș putea sugera o amplă serie de articole despre cum au fost numiți directorii și referenții ICR. Ultimul dintre acestea a fost publicat recent în revista 22, sub genericul Ilegalitatea – valoare culturală promovată de noul ICR și acoliții săi. Altminteri, e de remarcat cazul ICR Lisabona, unde postul de director adjunct urma să fie ocupat de Gelu Savonea, un – oricît de exotic ar suna – expert arhitect la uzinele Dacia.

I want to be a part of it,New York, New York!

Dar să zicem că, momentan, nu asta e problema. Oricum, s-a ales praful de ICR și, practic, nici USL nu se simte prea bine. Interesant rămîne însă cazul ICR New York, cea mai activă filială în vremurile bune ale lui Patapievici, cînd, printre altele, mii de americani aflau că există cinematografie românească dincolo de Sergiu Nicolaescu. Și e interesant nu atît din punct de vedere cultural, căci îmi imaginez cît de interesați sînt cititorii fideli ai revistei The New Yorker de "ipostazele eminesciene în poezia lui Nichita Stănescu", ca să mă refer doar la ultima acțiune în forță a institutului în speță. E fascinant, dimpotrivă, din punct de vedere jurnalistic. Iar asta pentru că în funcția de "Programs Coordinator" la ICR New York îl regăsim pe numitul Răzvan Dinu, o mai veche cunoștință a cercetătorilor care citesc mai degrabă tabloide decît cărți.

Cine e Răzvan Dinu și ce anume îl recomandă pentru această funcție eminamente culturală? Răzvan Dinu (foto) e un băiat muncitor, fără cine știe ce diplome la activ (practic, nici una), dar cu multă școală a vieții pe CV. A început modest, în anii '90, agitînd un reportofon prin cluburile de fițe din București, și-n cele din urmă a izbîndit: a ajuns analist monden la Libertatea. Să luăm un exemplu la întîmplare, datat 26 iunie 2012: "Libertatea TV cu Răzvan Dinu lasă vedetele fără secrete. Daniela Györfi va fi prezentă în studioul nostru joi, de la 20,00 la 21,00, pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Libertatea TV, emisiune LIVE realizată de Răzvan Dinu, îți va aduce în fiecare săptămînă vedete și personalități, pe care să le iei la întrebări".

Remarc că, pe 27 iulie 2012, același Răzvan Dinu, actualmente coordonator de programe la ICR New York, îl dezbrăca de secrete și pe Ștefan Stan, o mare personalitate a culturii românești tabloide. Emisiunea, integrală, e disponibilă pe YouTube, iar adresa oficială cea mai apropiată de Lilian Zamfiroiu este icr@icr.ro (presupun că de la 200 de mail-uri în sus secretara se-ndură și-i dă un forward domnului președinte). Cum se explică faptul că acest expert în viață mondenă românească a aterizat într-un scaun destul de comod, taman la New York? Nu se explică deloc, mai ales în condițiile în care încă de pe vremea academicianului Marga eram asigurați că tot personalul TESA de la ICR posedă niște studii & diplome c-un ridicat conținut cultural.

I've got all my love to give and I'll survive, I will survive!

Cert e că fostul exeget al lui Ștefan Stan și, nu în ultimul rînd, deținătorul site-ului razvandinu.ro – "Luxury and Lifestyle" – elabora deunăzi niște ample comunicate de presă despre cum a fost prezentat Mihai Eminescu americanilor "în 16.000 de pagini și 38 de volume". La bunul-simț, bănuiesc că Doina Uricariu, numită în septembrie 2012 director al ICR New York, știe pe cine are în subordine și, mai ales, de ce (mai exact, de ce un redactor de la Libertatea și nu unul de la Cancan). În plus, sigur știe ceva și Rareș Trifan, fost director al Operei Române din Cluj și celălalt coordonator de programe de la ICR New York.

Ca să fie clar despre ce fel de personaj cultural vorbim: spre deosebire de benignul ziarist monden Răzvan Dinu (care nu scrie nici mai bine, nici mai prost decît un redactor de fashion de la Click!), domnul Trifan are niște antecedente serioase. În 2011 a fost acuzat de procurorii clujeni de conflict de interese, pe motiv că, în calitate de director de operă, a semnat un contract cu el însuși, livrîndu-și singur suma de 25.000 de lei pentru regizarea unui spectacol – Forța destinului, de Giuseppe Verdi. Iar asta în condițiile în care ceilalți regizori din instituție primeau doar 700 de lei pentru realizarea unor producții similare. Or, un tînăr domn cu astfel de calități manageriale nu putea rămîne indiferent conducerii ICR pe stil nou. Și, practic, nici lui Răzvan Dinu, de vreme ce se pare că ambii coordonatori de programe împărtășesc, în particular, aceeași orientare sexuală liberală. Pentru că, firește, la New York cultura e ceva mai permisivă decît la București. Și pentru că, evident, homosexualii n-au nevoie de cine știe ce studii ca să distingă culorile dintr-un tablou modernist.