Ca de obicei, cînd regimul se clatină, serviciile pornesc jocul la două capete. E tatonat succesorul, i se fac primele probe de sabotaj actualului. Între duplicitate şi trădare există o infinitate de stadii intermediare, de nuanţe ale servilismului şi vicleniei, pe care băieţii le scot din sertar. În sertar rămîn înregistrările cu regimul aflat în funcţiune şi colecţia de vicii ale celui ce stă să vină.
Pe Emil Constantinescu Securitatea l-a învins într-un meci liniar şi fără istorie. Omul s-a ciocnit de organizaţie ca musca de geam. N-a avut trecut, n-a avut vicii, n-a avut flexibilitate şi, mai grav, n-a avut nici inteligenţă. A fost executat cu o supradoză de securişti injectată în guvern şi în echipa de consilieri. Procedura s-a încheiat cu paralizia politică înainte de termen. Iliescu a fost pentru Securitate un Ceauşescu mai deştept. Ambii au recreat-o, i-au furnizat sensul şi imunitatea, numai că Iliescu i-a dat un acces mai larg la resurse. Asta a contat: chiar dacă i-a trădat pînă la urmă pe amîndoi, Securitatea a avut omenia să lase în faţa plutonului doar pe unul dintre ei.
Traian Băsescu a servit Securitatea încă de pe băncile Institutului de Marină, iar instituţia nu i-a rămas datoare. Vă amintiţi, cred, de turul doi al finalei cu Năstase, cînd au încremenit sondajele la 50-50, fără virgulă şi zecimale, aşteptînd să li se spună cine va conduce România din 2004. În 2009, serviciul de numărare avantajoasă a voturilor s-a făcut remarcat iar. Din nou, Traian Băsescu a primit, la pachet cu suspansul, confuzia şi picoteala Opoziţiei, numărul de voturi necesar. V-aţi gîndit vreodată că, poate, preşedintele Băsescu n-a cîştigat niciodată, cu adevărat, alegerile? V-aţi gîndit că, poate, ceea ce îl leagă aşa de strîns de servicii sînt tocmai aceste victorii la mustaţă? Că n-ai cum să nu fii recunoscător SRI, SIE sau STS, cînd diferenţa faţă de adversar e un multiplu de plutoane? În timpul celor două mandate ale preşedintelui Băsescu au fost vremuri bune pentru servicii. Vremuri de profit şi obrăznicie, de abuzuri şi impunitate, de ascultări, înregistrări şi filaje, vremuri cînd spionii, duşmanii, teroriştii şi traficanţii de tot felul nu-şi amintesc să-i fi putut întrerupe pe securişti din pînda adversarilor politici.
Acum a venit vremea lui Traian Băsescu să fie lăsat din braţe. Securitatea, căreia ne tot căznim să-i zicem „servicii“, a început să-l trădeze. Cum trădează Securitatea? Păi, uneori, prin omisiune. Uită să te prevină. Uită, de exemplu, să-ţi spună că Raed Arafat are nişte licitaţii în neregulă, exact înainte ca tu să te repezi la el. Uită să-ţi spună că nu are rost să numeşti un securist la Externe cînd dosarul lui circulă deja. Uită să te informeze că degeaba îl dai afară pe Baconschi cîtă vreme lumea cere altceva. Uită să te prevină că judecătorii Curţii Constituţionale aşteaptă să vadă cîtă lume rămîne în Piaţă. În fine, uită să-ţi divulge secretul cel mai prost păzit, cules din o sută de convorbiri ale Opoziţiei, acela că dacă anunţi tu alegeri anticipate, îi amuţeşti pe toţi.
Iată însă că Traian Băsescu închide ochii la toate aceste semnale şi se baricadează într-o oboseală de sfîrşit de carieră. Numeşte un premier din agenda personală, împinge în faţă un guvern PDL, duce jocul de marionete în faza lui periculoasă şi obligă serviciile să aleagă, dintre cele două luntri, barca mai puţin găurită a noilor stăpîni.