Unii îl vor afară din PDL. Doar pentru că unii, la alegeri, au vrut să-l vadă absent din PDL.
Reporter: Dacă ar fi să stabileşti un reper al normalităţii, care ar fi el? Exemplifică printr-o bucată muzicală, poate.
Sever Voinescu: Am un reper viu al normalităţii. Este Andrei Pleşu. Lecţia supremă pe care o dă zi de zi este că normalitatea e fermecătoare. Sînt fericit că-l am ca reper, pentru că ştiu acum să raportez situaţiile şi oamenii. Şi am veşti bune: lumea nu este atît de smintită, de deşucheată, de nebună pe cît am crede. Ca reper muzical, cred că normalitatea e mozartiană. Lumea, în general, crede că stilul mozartian este ceva jucăuş, simpatic, superficial, uşurel. Prejudecată falsă. Mozart e apolinic în general, armonic şi sublim peste tot, dar şi profund, nervos, umbros pe alocuri. El e expresia genială a normalităţii. Andrei Pleşu este un fel de Mozart.
Rep.: Băsescu, Ponta, Crin – triada politică de astăzi. Doi se definesc prin primul, unul a canibalizat tot ce-i era împotrivă şi n-a putut să nască viitorul (MRU etc.). Cine-i prea lacom?
S.V.: Băsescu îmi pare sătul, Ponta răbdător şi tenace, iar lacomul disperat şi hămesit este, fără îndoială, Crin. Da, şi Crin, şi Ponta vor să fie un fel de Băsescu plus. Crin, însă, moare pe acest drum. Moare strivit de cantitatea imensă de penibil pe care o secretă fără oprire, cînd se umflă în guşă şi prăvale asupra noastră verbiajul lui specific, de care e atît de mîndru. I s-a spus că vorbeşte bine şi îşi poartă vorbele ca un păun panaşul. De cînd a devenit conştient că vorbeşte bine şi se poartă ca unul care vorbeşte bine, a început să vorbească prost şi să fie penibil. Ponta, însă, e altceva. Ponta e un adversar redutabil. Noi, cei de dreapta, vom avea de luptat cu Ponta încă 10-15 ani cel puţin, pentru că el va conduce stînga multă vreme de aici înainte. Este evident pentru toată lumea că Ponta l-a luat drept model pe Băsescu. Şi vrea să-l şi întreacă. Există, însă, mari diferenţe de personalitate. De pildă, Ponta e inundat de cinism. Nu e deloc sentimental, nu are idealuri şi, de aceea, nu va putea produce viziuni de viitor. Ponta e 100% calcul rece, cinism în formă pură. Băsescu, nu. Băsescu este omenesc, prea omenesc – ca să citez un titlu faimos printre filozofi –, cu tot ce înseamnă asta, bun şi rău deopotrivă. Nu ştiu cum sînt alţii, dar eu am mai degrabă încredere în oameni, decît în calcule.
Rep.: Trăim spectacolul unor copii xerox, al unor purtători de vorbe (ex. Udrea-Băsescu). De ce-i băgăm în seamă?
S.V.: Şi eu am fost purtător de vorbe. Nu e o treabă uşoară. Dacă te enervează purtătorii de vorbe, evită-i. Eu, de pildă, de cîteva luni nu mă mai uit la canalele de ştiri. Citesc, însă, pe Internet ce se întîmplă. La televizor, politica arată groaznic. Pe Internet nu mai arată chiar aşa. Sînt convins că, aşa cum a omorît print-ul, Internetul va omorî televiziunea de ştiri în curînd. Şi nu-mi pare rău deloc! E mai bine să citeşti politica decît să te uiţi la ea.
Rep.: Azi, imaginea publică omoară fapta (Becali). Poţi vedea un viitor în care să ne astîmpărăm foamea fiziologică doar prin proiecţii de propagandă?
S.V.: Va fi precum te temi că s-ar putea să fie. N-avem scăpare. Apocalipsa va fi, de fapt, victoria deplină, fără rest, a unei maşini de propagandă. Vulnerabilitatea noastră la propagandă este nevindecabilă. Maşina de propagandă a comuniştilor a dat rateuri pentru că era rudimentară, primitivă şi se adresa unor oameni din ce în ce mai sofisticaţi. Adu-ţi aminte că, în comunism, nu rîdeam de minciuna care ni se spunea, ci de cît de proşti erau cei care încercau să ne mintă. Dacă eşti inteligent, dacă ai datele de personalitate necesare, dacă te aşezi bine în context şi, mai ales, dacă nu te laşi tu însuţi păcălit de propria propagandă, îi poţi convinge pe ceilalţi să facă orice tîmpenie. Propaganda este, de fapt, evaluarea corectă urmată de utilizarea inteligentă a prostiei colective.
Rep.: Tehnologia comunicării virtuale poate aduce o noua revoltă a omului împotriva propriei condiţii?
S.V.: Tehnologia asta este ea însăşi o revoluţie. Gîndeşte-te că în virtual eşti exact şi fără nici o cenzură ce vrei tu să fii. Îţi iei un nickname, îţi fabrici o biografie, iei pozele unui actor sau un pisc de munte sau un personaj din desene animate, şi ăla eşti. E fabulos!
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013
