1.Nu contează vârsta din buletin, important e cum te simți tu. Poți trăi viața la maxim chiar și la 20 de ani, dacă ai grijă să te comporți bătrânește și libidinos în același timp.
2.Dacă o femeie se apropie seducător de tine, fă pe mortul. Femeile adoră bărbații decedați, deoarece au trecut prin experiența unică a morții, o chestie care te maturizează enorm. După ce ai murit, deja ești în altă ligă, nu te mai mișcă toate nimicurile după care se dau în vânt oamenii vii.
3.Pentru a trăi viața la maxim, ai nevoie de bani, întrucât păcănelele nu funcționează cu bune intenții. Când faci însă rost de bani pentru păcănele, e foarte important să nu le spui oamenilor unde vrei să-i investești. Dacă le spui că-i joci la păcănele, nu-ți vor mai da bani, probabil din cauză că vor dori chiar ei să joace la păcănele.
4.Dacă ai bani, nu-i juca la bursă. Joacă-i la păcănele.
5. Lumea trebuie să audă de tine, deoarece ești un om deosebit și ai multe lucruri interesante de spus despre cum ți-ai multiplicat averea la păcănele. În plus, pentru a juca o sumă cât mai mare la păcănele, trebuie să convingi și alți oameni să joace la păcănele, însă prin tine. Tu vei fi brokerul lor de păcănele. În emisiunile televizate la care participi, trebuie să le transmiți celor care te privesc să nu mai stea cu fundul pe bani, ci să ți-i dea ție să-i înmulțești prin schema ta complicată și sigură de jucat la păcănele.
6.Fii brokerul de păcănele al vedetelor.
7.Dacă mergi într-o emisiune tv, nu te îmbrăca în pantaloni și sacou, ca toți maneliștii. Ia-ți un costum elegant de Spiderman.
8.Pentru mine, e foarte important să fiu eu însumi. Asta m-a ajutat enorm. Prin urmare, procedează și tu la fel și fii eu însumi.
9.Uită toate sfaturile pe care le-ai primit de-a lungul timpului, pentru că, hei, ești un bătrân libidinos și n-ai o memorie prea bună.
