Sîntem în februarie. Vin sărbătorile îndrăgostiților, alea cu reduceri de preț la produse luate cîte două. În numele romantismului – goana după chilipiruri. Sub pretextul dragostei – interesul. E perioada în care jurnaliștii și copywriter-ii juniori compilează aceleași informații disponibile pe net despre Sfîntul Valentin, apoi despre incertele ritualuri de Dragobete ale unor june țărăncuțe dintr-o epocă vagă. Totul formează deja un material apocrif, rostogolit prin Google ca un bulgăre care crește vertiginos, an de an, prin copieri și postări succesive ale acelorași incertitudini savante (cu mici variații, precum aceea pe care o citiți acum). Ce se întîmplă haios este că, tot de la an la an, apar bătrîni prin oraș (eu știu numai din rîndul bărbaților) cu chef de vorbă, dispuși să relateze că, în îndepărtata lor copilărie rurală, idilizată de amintiri și senilitate, nu se sărbătorea Valentine’s Day, ca acum, ci Dragobetele… Mersi, tataie: de Valentin ăsta abia aflaserăm și noi, de prin Paris-Match-uri, acum douăj’de ani; dar ce îți amintești anume despre Dragobetele copilăriei matale? Aici răspunsurile variază între diverse vocalizări sibilinice și variate clătinări din gît și umeri. Nimic mai mult. Oricum, mai mult nimeni nu știe.
Poate că explicația cea mai acurată despre Dragobete va spune, peste un secol-două, că sărbătoarea cu pricina s-a cristalizat la începutul anilor 2000, în oglindă răsturnată față de Valentine’s Day. Abia de vreun an-doi s-a stabilit clar că se ține pe 24 februrarie, nu pe 23 sau 26 (sau toată săptămîna de pînă-n Mărțișor, cum le-ar conveni buticarilor de gablonțuri). Tot ce există formulat mai temeinic despre Dragobete e în raport polemic cu Sf. Valentin. Cică e o sărbătoare a iubirii „mai veche decît Valentine’s Day” (tot mai mult în ultimii ani se spune că e „moștenită de la daci”), „cu adevărat românească” (spre deosebire de „sărbătorile de import”).
Cei care au pornit moda cu Dragobetele, acum circa zece ani, au fost organizatorii de baluri studențești, care găsiseră prilejul unor chefuri alternative în localuri precum Club A sau R2. Dar cine are memorie bună își amintește că Valentine’s Day a fost lansată ca modă în București, acum circa douăzeci de ani, tot în cluburile studenților. Atunci, în anii ’90, era cool să fii occidentalist și consumator entuziast al trend-urilor globale. Mai tîrziu, din frondă, a devenit cool să o arzi patriotic și antioccidental. Cînd am notat prima dată aceste etapizări, m-am gîndit că sînt generații succesive care își marchează diferit fasoanele identitare. Azi sînt dispus să cred că au fost aceiași organizatori de petreceri, care au simțit, în timp, nevoia de diversificare a ofertei, în aceeași lună – „uscată” din punct de vedere comercial – a lui februarie. Treptat, Valentine’s Day a fost acaparată de retailer-i și, de ani buni, a devenit ziua în care se fac cumpărături, cu subiect (sau măcar cu pretext) romantic. La fel, Dragobetele se extinde treptat, de la an la an, din zona party-urilor înspre cea a marketingului – deocamdată, numai cel al produselor zise „tradiționale”.
Ce diferențiază fundamental Dragobetele de Valentine’s Day, în afară de dată și de poziționarea polemic românistă (antiglobalistă)? Inimioarele roz din decorul Valenine’s-ului devin inimioare tricolore. Și, așa, ca temă pentru Dragobetele 2016: numărați de cîte ori veți întîlni, în contexte diferite, sloganul „Iubește românește!”.
Exceptional articol. Corect. Neutru. Documentat.