S-a dus și 2011, un an în care instituțiile publice, fie ele primării, agenții naționale ori ministere, au dat cu banul public în conturile unor sereleuri, fără să se mai obosească cu licitații publice ori cu negocieri de oferte. Prin minunatul procedeu al achizițiilor directe s-au cumpărat de la autoturisme ori plasme sau iPad-uri și pînă la chiloți tanga ori excursii în destinații exotice, în interes de serviciu. Și, cum 2012 e un an electoral, chiar de nu va fi să vină sfîrșitul lumii, sfîrșitul bugetelor are șanse foarte mari să se petreacă.
Parchetul de pe lîngă Tribunalul Brașov a început noul an în trombă, cu un contract de 5.336 RON, plătiți unui SRL, Trei Euro Clean SRL, pentru servicii de curățenie în instituție. Știm că în justiție e nevoie mare de curățenie, așa că e de înțeles cum s-a folosit metoda atribuirii directe. Sperăm totuși ca prețul de 11 RON/mp plătit unei firme numită Trei Euro Clean să nu rezulte într-o curățenie de doi lei pe holurile instituției. Mai ales că, pe lîngă contractul în cauză, instanța a mai semnat unul, cu aceeași firmă, pentru un alt tip de curățenie, mai ieftină – doar 2 lei/mp, pentru o suprafață de 2.603 mp.
Cu așa politicieni și funcționari publici ca la noi, pe angajații Agenției Naționale de Integritate îi așteaptă multe bătăi de cap și nopți lungi petrecute cu nasul în dosare și declarații de avere. Motiv pentru care e de înțeles de ce au ales să cumpere, încă din a doua zi a anului, 400 de capsule de cafea illy “expresso lung”. Poate ar mai fi trebuit să ia și niște tutun, că răbdarea trebuie să și-o aducă singuri de acasă.
Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Timișoara e hotărît ca în acest an să-i ajute pe deținuți să devină mai buni și mai pregătiți în meserie. Pentru asta au achiziționat 150 de manuale pentru calificare profesională, cărți pentru care au plătit 3.750 RON. Sperăm doar ca manualele să fie pentru calificări în alte domenii de activitate decît cele pentru care deținuții au fost condamnați.
