Plouă, plouă, vreme de beţie. Cum însă la stat nu se bea în timpul serviciului, se aplică celălalt proverb, cel care te îndeamnă să… îl ştiţi voi… sau ăla de zice că atunci cînd plouă e bine să numeri banii. Şi dacă tot îi numeri, e bine să-i şi cheltui. C-aşa-i la stat.
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Craiova îşi întăreşte poziţia în online. Entuziasmaţi probabil de succesul unor bloguri, şefii instituţiei n-au pierdut prea mult timp cu gînditul şi au plătit, direct şi fără negociere ori prea multă vorbă, 12.685 RON celor de la Sobis Solutions SRL din Sibiu, pentru realizarea unui site. La banii ăştia sperăm să aibă şi traficul inclus în preţ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a descoperit beneficiile fondurilor europene. Adică, modalitatea simplă de a lua bani de la UE şi a-i cheltui apoi pe diverse, fără licitaţii, negocieri sau limite de preţ. Şi uite aşa au cumpărat patru cartuşe de imprimantă cu cîte 1.300 RON şi un expert contabil cu 1.235 RON, în cadrul proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane.
Agenția Naţională de Integritate, sau doamna ANI, cum i se mai spune, s-a trezit cu integritatea autoturismului VW Touareg ciobită. De la prea multe frîne în soluţionarea dosarelor. Aşa că au fugit repede la primul magazin, de unde au luat nişte lichid de frînă, cu 350 RON. Iar dacă tot au ieşit din birouri, au decis să mai cumpere şi două tonnere Panasonic, două Minolta, alte 20 de tonnere Dell plus vreo 3 cartuşe pentru alte imprimante şi două seturi de baterii Duracell.
La Tribunalul Iaşi ceva scîrţîie. Normal, nu e vorba de sentinţele de judecată ci de obiecte de mobilier. Că altfel ar fi rezolvat treaba cu nişte verdicte şi nu prin cumpărarea a 500 de holz-şuruburi de diverse mărimi şi 4 şurubelniţe cu cap în cruce.
