Lupta pentru primăria Capitalei are o miză mare: reașezarea taberelor în politica noastră cea de toate zilele. Doi dintre ultimii președinți ai României au emanat, cel puțin la nivel teoretic, din primăria de pe Bulevardul Regina Elisabeta.
Acum se luptă Bolojan cu Dan prin interpuși. Plus că PSD tânjește de multă vreme după bugetul capitalei. Și să nu uităm delirul “suveranist”, care e expresia preorășenescului care caută răzbunare.
Și ai fi spus că, gata!, după alegerea la mustață din primăvară, Nicușor o să ia vechile structuri pe sus, o să facă, o să dreagă, o să aducă la viață instituții moarte-n coteț, o să dea semnalul reformării serviciilor. Ține-te, că o să fie Nicușor măcar un Băsescu din primul mandat! Să vezi acum revitalizarea DNA și alea, alea. Haideți, oameni buni, ce dracu’, parcă dumneavoastră nu cunoașteți valahía eternă…
În urma unui efort intens a ieșit un document la limita hilarului, care atestă imixtiunile rușilor în alegerile din 2024, când ne-a trecut glonțul pe la ureche sub forma unui guru roșu pitic.
În schimb, de la înălțimea realității că nu era Nuvulon Simion, alesul, fostul olimpic internațional, s-a remarcat prin aceea că mângâie magistrații pe specială și că îndrăgește pădurea. Și că l-a dat afară “de comun acord” pe greierele cântăreț Orban.
Cam asta, de o jumătate de an: drumeții pe drumuri de munte și hlizeală de adolescent întârziat. Nici n-ai spune că mâine-poimâine face șaizeci de ani, nu treisprezece. Îi place în natură, foarte frumos. Și Iohannis mergea cu bicicleta și juca golf.
Iar USR, flacăra reformei vlahe, abia mai pâlpâie. După conopida lui Barna și ranga lui Drulă și habarnismul provincial și țanțoș al lui madam Lasconi, a încăput pe mâna lui Fritz, care aduce un accent germanic și o fațadă fardată și cam atât. Partidul e ros dinăuntru de aceeași boală veche. Moarte sigură, deci.
USR e de un deceniu o speranță neîmplinită. Fostele sale „staruri” stau confortabil în sinecură și mai apar în presă când mai decad în vreun micro-scandal semi-sexual sau devin pușcăriabili. Penibil! În rest, Dumnezeu cu mila și neo-liberalismul latino-american. Imaturitate cât cuprinde, fățărnicie până la Dumnezeu și înapoi. Un eșec în formă continuată.
Totuși, un partid mai spălat ca PNL și ca PSD (bine, e și greu să găsești o construcție politică mai îmbâcsită decât acest produs diform al defunctului Iliescu, trecut printr-o tranziție de rapt)… Și infinit mai bun decât orice variantă de “suveranism”. Totuși, un eșec gâlgâitor!
Mai e puțin și îi ies și alegătorii la pensie (punem cazul că nu sunt speciali, că altfel deja erau la dânsa). Și USR tot se ține de șotii copilărești și are retorica aia de Che Guevara după două săptămâni la Băile Herculane.
Aer nou pe scena politică?! Mai mult lupte intestine, așa. Stânga se screme, se screme, se screme (se screme, tovarăși!) și tot nu reușește să dea un partiduleț acolo, care să treacă prăgulețul electoral.
Dar să nu disperăm, e și clasa politică așa cum e țara, așa cum îi sunt intelectualii, așa cum îi sunt elitele, așa cum îi e poporul. Surâd bulgarii când trec în viteză pe lângă noi pe calea integrării europene. La bulgari se plătește în euro. La români mai e un pic până apare Gerula pe o bancnotă la fel de puternică precum a cetățenilor din Botswana (chiar așa, de ce n-o fi întărit Iohannis și relația cu Botswana – și s-a dus doar în Capul Verde?!).
Statul român nu e doar eșuat. E o caricatură la care s-au adaptat avantajos și marii salvatori din gură de ieri, saltimbanci și impostori ca toți impostorii, doar că mai moftangii. Moftangii europeni, vezi Doamne.
Ce urmează pentru România pe lungul drum spre nicăieri? Dacă are noroc, un asteroid care să-i cruțe suferința. Dacă nu, bâlciul continuă. Cu drag.
Unde e cetățeanul în toată povestea asta? Nu e. Așteaptă în trafic apa caldă invizibilă și marele cutremur care va veni și va face din București, micul Paris de la sfârșitul secolului al XIX-lea, noul Haiti din secolul XXI.