Băi, n-a ieșit bine anul trecut pentru Jandarmerie. Mă rog, au crescut salariile, s-au dat grade și funcții cui a trebuit, dar dacă e să ne gîndim și la jandarmul ăla de rînd, din pluton, obligat să bată la elemente neconforme cu același pulan învechit, să care aceleași pistoale vechi și să folosească tot arsenalul ăla învechit, cu care abia dacă mai poți bate cum trebuie o ceată de ochelariști rebeli, n-a fost bine deloc. Dar lasă că se schimbă lucrurile anul ăsta. Să vezi tu acum, nenicule, cînd mai face gît vreo babă la proteste, cînd le mai zice de muie cîte vreo studentă de la Filologie.
Jandarmii, nu toți, numai cei din București, vor avea anul ăsta la dispoziție și 30 de arme cu tranchilizante, moderne, în valoare de 269.000 de lei. Deocamdată, că în perioada următoare vor mai cumpăra pînă la două milioane de lei, cît e valoarea totală a contractului-cadru. Și vor mai avea și 400 de arme-lansator, calibru 40 mm, cumpărate cu 1,7 milioane de lei. Iar peste toate astea mai punem și 180 de pistoale automate de 19 mm, plus 50 de pistoale-mitralieră, cumpărate cu 1,6 milioane de lei.
Toate aceste noi jucării ale jandarmilor din București au fost cumpărate de la o singură firmă, care a reușit să cîștige toate contractele, mai ales că a concurat de una singură. SC Transcarpat Sportours International SRL este un vechi client al statului care, pe lîngă multele contracte, a reușit să strîngă și niște amenzi de pe la Consiliul Concurenței, pentru trucarea unor licitații derulate de MApN, dar și să provoace puțin scandal, atunci cînd patronul firmei acuza SRI și SIE că dau contractele cu dedicație. Deh, o mică ironie, fix ca la Jandarmerie, care avea musai nevoie de niște lansatoare și arme cu tranchilizante, că s-a văzut la ultimele proteste ce nasol a ieșit fără tranchilizante.
1.147 de vizualizări






