Sîmbătă şi duminică am vizitat Piaţa Universităţii cu paşi vinovaţi, ca un beţiv bătrîn bîntuit de ameţelile tinereţii. Locul e la fel, oamenii sînt îmbrăcaţi ceva mai gros, mai gros chiar ca în decembrie '89. Aerul e acelaşi, miroase iar a mînie şi umor. Jandarmii sînt mulţi şi par siguri pe ei, dar din felul în care tropăie de frig se poate ghici o solidaritate mută cu sloganurile mulţimii. Faţă de iunie '90, agenţii SRI sînt mai bine camuflaţi, adică mai bine reprezentaţi social. Printre intelectuali cu barbă şi doamne cu pălărie, printre studenţi cu laptopul în spate şi pensionari încruntaţi, mişună securişti cerdibili, de toate vîrstele. Fără buletinele lor de ştiri la minut, paharul cu şase cuburi de gheaţă de la Cotroceni ar tremura şi mai tare. După cum se arată, lucrurile pot dura.
Greii de altădată ai Pieţii lipsesc, după cum lipsesc artiştii, discursul, ideea şi viitorul. Primiţi, aşadar, din partea unor recidivişti obligaţi să stea pe bară şi să rămînă anonimi, cîteva sfaturi de luptă:
1. Cazul Arafat s-a închis. Acum se iese pentru democraţie.
2. E nevoie de vorbitori, de vedete ale mulţimii, deci de portavoci. E nevoie de muzică, de versuri şi de aplauze.
3. Ultraşii care dau cu pietre şi petarde fac parte din program. Duminică seara, în spatele Teatrului Naţional, erau cinci plutoane de jandarmi. Dacă Igaş ar fi vrut să-i ia, îi lua ca din oală. Aşa că, puţină atenţie la direcţia din care vin pietre. |n etica periculoasă a manifestaţiei, rănirile produse de jandarmi sînt "bune", cele produse de protestanţi sînt dăunătoare cauzei.
4. Luni, marţi, miercuri, joi şi vineri sînt zile de lucru, dar lucrul se încheie la 5. După aia, democraţia are programul ei. E nevoie de oră fixă şi de continuitate.
5. Acum sînt nouă oraşe. E nevoie să fie patruzeci.
6. Cea mai neobrăzată insultă adusă democraţiei a fost comasarea alegerilor. Alegeri la termen e cererea cea mai largă şi legitimă.
7. În '90, Opoziţia democratică, formată din partidele istorice, organiza marşuri de mare mobilizare în sprijinul Pieţei. Acum, chiar dacă nu prea există, Opoziţia e obligată să anunţe o mare manifestaţie-marş la o dată stabilită, şi cu autorizaţie în regulă, în patruzeci de reşedinţe de judeţ. Dacă iese în stradă un milion de oameni, se poate încropi o discuţie serioasă despre viitor.