Au trecut mai bine de zece ani de cînd mă îmbarcam spre Sfîntu Gheorghe, la un mini-festival de poezie, cu premii babane. Premiile nu erau pentru noi. Noi, adică juriul, aveam partea noastră pusă deoparte. Dar pentru niște „puști” de pînă în 25 de ani, douăzeci de milioane erau bani, nu glumă. Pe vremea aia, jonglai cu milioanele de săreau bancnotele dintre dînsele. V-am mai povestit o dată ce chefuri strașnice am tras, spre mirarea organizatorului, dedulcit la intelectuali fini, politicoși. Ar fi trebuit să îl frăgezesc, adică să-i spun că poet nebețiv, necurvar și nesmintit nu există. În fine, berea și vodca erau ieftine, deci beau în voie și junii – lucru de care noi, ăștia, hîrșiții, aveam parte din oficiu. Nu-i vorbă, s-a băut la greu. Am povestit cum m-am trezit cu un poet beat în pat. Noroc că patul era larg. Important e că am scandalizat gazda.
Acum ar trebui să-i amintesc pe concurenți. De unde, la început, îi priveam, cu îngăduință, ca pe niște aspiranți, în numai zece ani mi-au devenit colegi și parteneri. Întrecerea avea să fie cîștigată de unu’ subțirel, brunet, păros, vivace, speculativ și cu vocație teoretică. Să-l numesc pe Marius Chivu? Iaca, îl numesc. Îi domina pe toți cu argumentele. Faconda lui îi complexa pe toți. Am crezut, mult timp de atunci încoace, că am premiat, vai, un critic. Pe locul doi a urcat un necunoscut din Timișoara, Vlad Tăușance. Făcuse seri literare și era un adept al marketing-ului cultural. După ce i-am dat banii am aflat că se lăsase de scris. Da’ să vezi ciudățenie: premiul l-a întors la scris. Vlad scrie și acum, cu aceeași eficiență. Pe trei a ieșit cel mai serios, mai rațional, mai ponderat și mai metafizic: Teodor Dună. El era, poate, cel mai dedicat poeziei. A scos o antologie cu poemele lui Traian T. Coșovei. Dună are și figură de poet, aici nu încape îndoială.
Printre juni era și tragicul Virgil „Bobiță” Bănescu. Discret, retractil, vizionar, nu avea cum să se bată cu ceata energică a grupului. Apoi, o fată de care îmi aduc aminte cu un soi de emoție, Iulia Balcanaș. Singura care credea numai și numai în poezie. Știu, e greu să trăiești așa. Apoi, o altă fată despre care nu mai știu nimic: Iulia Păunescu. Mă ajută cineva?
În materie de feminitate, însă, Rita Chirian lua cireașa de pe tort. Nu numai că scria altfel, rece, abstract, elaborat, da’ îl avea pe vino cu mine în ochi. De cîte ori o revăd (pare incredibil, dar conduce filiala USR din Sibiu!), rîd. Rita știe, dar nu spune.
În fine, preferatul meu, Dan Sociu, venit aproape desculț, n-a luat nimic. Nema bani. Deși pe omul Sociu nu vreau să-l mai văd niciodată, poeziile lui m-au bucurat ca o beție. Slăbiciuni omenești. Of, cum trece timpul!