Caţavencii

Şi politicienii preferă blondele

Jurnalul Iuliei Timoşenko 

(ucraineancă blondă)

28 aprilie – Ieri am sughiţat de credeam că n-o să-mi mai treacă niciodată, iar între timp am aflat şi de ce. Elena Udrea i-a vorbit Sorinei Plăcintă de mine chiar în Parlamentul României. Se pare că i-a descris soarta mea din puşcărie foarte convingător şi expresiv, din moment ce-a început biata deputată de Vrancea să plângă, de ziceai că ea mănâncă bătaie în puşcărie, nu eu.

29 aprilie – M-au arestat, m-au bătut, m-au ţinut închisă în condiţii improprii, dar ce urmează să-mi facă e de o cruzime extremă. Cum să ţii o femeie tânără, blondă, în putere, la puşcărie în timpul Campionatului European de Fotbal, când vizitează Ucraina mii de occidentali masculini şi chipeşi, care, spre deosebire de bărbaţii noştri, n-au pus niciodată alcool în gură, deoarece beau doar bere?

30 aprilie – Azi o să mă victimizez iar în faţa presei străine pe motiv că fac greva foamei. Fraierii habar n-au că de la 17 ani sunt grevistă, altfel nu mi-aş fi păstrat talia asta de viespe. Ce mă deranjează e că nu se pune ca protest şi dacă mănânci pe săturate, dar vomiţi imediat tot, băgându-ţi două degete pe gât în toaleta restaurantului de lux unde te-a scos în oraş omul de afaceri cu care ţi-o tragi.

 

Jurnalul Elenei Udrea 

(româncă blondă)

29 aprilie 2012 – Urmăresc de cîteva luni situaţia Iuliei Timoşenko şi pot să spun că sînt extrem de îngrijorată. În primul rînd nu ştiam că, dacă eşti o blondă extrem de atrăgătoare, poţi face puşcărie, în al doilea rînd credeam că, dacă ajungi prim-ministru, după aia nu mai pot să te închidă. Trebuie să fiu extrem de atentă după ce voi fi numită atît preşedinte, cît şi prim-ministru, să nu repet aceleaşi greşeli ca şi ea.

30 aprilie 2012 – Am reuşit să vorbesc chiar aseară cu Iulia la telefon şi i-am spus că nu are de ce să se îngrijoreze, la televizor situaţia se prezintă excelent: are nişte pomeţi extraordinari, un ten minunat şi un fir de păr cu rădăcini puternice. În schimb, dacă începe să se smiorcăie ca proasta aia de Plăcintă, pe lîngă că face riduri, poate mă enervez şi vin peste ea în puşcărie. Să vezi atunci ce-o s-o mai doară burta.

1 mai 2012 – Apropo de dureri de burtă, nu înţeleg ce se plînge atîta Iulia că au bătut-o în puşcărie. Asta înseamnă democraţie! Să te bată cineva gratis! Dacă ar şti ea că există femei în lumea bună care se îmbracă în piele şi dau bani buni să fie bătute, umilite şi sclavagizate de bărbaţi! Dacă ar şti ea că, după toţi banii ăia pe care îi dai, există şi dăţi cînd nu eşti bătută cum trebuie şi ajungi să apelezi la necunoscuţi să te mai bată şi ei. Noroc că sînt o persoană total antiviolenţă, altfel chiar m-aş enerva cînd mi se mai întîmplă asta.

 

Exit mobile version