Și umiliți, și cu onoarea nereperată

Săptămâna trecută, să fi fost joi, așa, Traian Băsescu s-a dus în Parlament pentru a participa, constituțional și imparțial, la un alt eveniment electoral al PMP. Un soi de comemorare a loviturii de stat care n-a fost lovitură de stat de acum doi ani.

Președintele a vorbit mult și, spre deosebire de ultimele sale ieșiri publice, când ne spunea, cu nod în gât, că nu e responsabil pentru faptele fratelui, a fost ferm, veninos și înțepător ca în zilele bune. În linii mari, nu prea contează ce a zis, pentru că tezele prezentate de domnia sa acolo, timp de aproape 50 de minute, fuseseră propagate în avans de către fedaynii afumați care încă visează la cele 72 de drepte nepătate care-i așteaptă ca răsplată pentru sacrificarea oricărei urme de credibilitate profesională.

Și, totuși, la doi ani după a doua sa suspendare, Traian Băsescu a dat din nou măsura caracterului mărunt care i-a călăuzit mereu pașii prin politică. Prima dată, președintele a ținut să-i plesnească și cu pumnul în piept, și cu palma în față pe copiii ăia obraznici din PDL, care, e drept, l-au susținut în 2012. Dar degeaba l-au susținut, pentru că au permis apariția lângă ei a unor oportuniști, a unor impostori, care nu au vrut decât să-și facă imagine pe spinarea bietului suspendat. Adică, dacă nu ați înțeles din prima, traduc hic et nunc: Mihai-Răzvan Ungureanu, Mihail Neamțu, Teodor Baconschi, Traian Ungureanu, Monica Macovei, Adrian Papahagi și alții care au fost în prima linie la mitingurile și în emisiunile de susținere a suspendatului nu au vrut, de fapt, decât să sugă din imaginea de învingător a președintelui, să-l paraziteze, să se urce cu piciorușele lor plăpânde pe trupul încă viguros al însuși statului de drept, reprezentat de Traian Băsescu. Lângă președinte zâmbea larg, în timpul acestei execuții a foștilor supuși, Elena Udrea, care acum doi ani fusese ascunsă în beci, cu un sac de iută pe cap, ca să nu distrugă șansele adoratului.

Gratitudine prezidențială în cea mai pură formă. Și, totuși, ar fi suficient ca președintele să lege iar de stâlpul hornului o șfară cu sinecuri, că toți cei anterior umiliții s-ar întoarce la el, ca să se joace până crapă.

A doua lovitură a președintelui s-a dus spre oamenii care chiar și-au nenorocit carierele ca să-l apere atunci când era clar că nu mai este nimic de apărat. Cu recunoștință în voce, Traian Băsescu a mulțumit singurelor două instituții media care, spune el, au apărat statul de drept în 2012: Evenimentul zilei și B1.

Atât? Doar atât? Dar Hotnews? Dar 22? Dar România liberă? Dar ? Mulți, foarte mulți oameni și-au încheiat atunci cariera jurnalistică susținând teza loviturii de stat inexistente, sprijinind acțiunile abuzive ale procurorilor care fugăreau, cu Biblia în mână, săteni a căror vină era că votaseră la referendum. Iar președintele i-a ignorat brusc, răpindu-le până și satisfacția de a se fi umilit pentru o sclipire de considerație în ochii stăpânului. Vina tuturor acestora care, printr-o simplă omisiune, au fost trimiși direct la groapa de gunoi a presei, acolo unde, de altfel, e locul tuturor propagandiștilor mascați, nu este alta decât că au îndrăznit ca, după europarlamentare, să o atace pe Elena Udrea. Ani de zile de eforturi inumane, aproape un deceniu în care au încercat să justifice nejustificabilul și să explice inacceptabilul au fost șterși cu buretele de câteva momente de demnitate profesională.

Nu trebuie, totuși, să ne fie milă. Ura de dată recentă a președintelui nu este un certificat de denazificare. Și nici n-ar trebui să fie. Talibanii triști ai anului 2012 și-o merită cu vârf și îndesat, așa cum și-o merită orice neghiob care refuză evidența. Fie că o fac din prostie, fie că la mijloc sunt mici interese personale.