Războiul pentru șefia PNL ar putea avea accente dramatice, spun surse din interior. Adică partida Cîțu e gata să ducă lupta cu mijloacele ciobănești din epoca Kövesi-Coldea, în timp ce partida Orban dă tîrcoale ideii de demitere a Guvernului. Devine tot mai clar că Vasile Cîțu nu e atît de cîștigător precum se recomandă singur. Chiar dacă în spatele lui stau Iohannis, Serviciile, aripa obedientă din Ardeal și grupul familial organizat Gorghiu-Isar, Ludovic Orban are, în schimb, aliați în adîncul partidului. De cînd lumea, delegații din teritoriu votează la congres ceea ce le spun șefii de organizație județeană, primarii și baronașii foarte locali, nu ceea ce declară la televizor echipa de PR de la București. Orban, ca vechi fumător în toaletele PNL, cunoaște la perfecție viciul trasului în piept. Știe că turma urmează cel mai apropiat berbec, nu măgarul care rage în depărtare.
Mai presus de toate, însă, rămîne strategia de eliminare a lui Cîțu prin trecerea moțiunii de cenzură. PSD și AUR nu au voturile necesare, dar aripa Orban le poate furniza exact acest număr lipsă. Surse din PNL și din PSD spun că există discuții avansate pentru căderea Guvernului Cîțu la votul secret și că de-aia a plecat Ciolacu prin Germania, ca să nu i se pună în cîrcă o eventuală prăbușire a Guvernului Meu. Dacă Guvernul Cîțu pică marți, Cîțu dispare din prim-plan și rămîne ceea ce era de la început: un papagal adus în PNL de Gorghiu și pilotat de Isar. Orban devine automat cîștigătorul congresului și, natural, viitorul premier al coaliției PNL-USR-PLUS. Dar dacă Orban e prins asupra faptului, adică dacă manevra cu trecerea moțiunii devine publică, șansele lui la congres se diminuează. În afară de Dragnea, nu se mai cunoaște un președinte de partid care și-a picat guvernul. Ar apărea, așadar, o candidatură terță la șefia PNL, care ar reseta complet formula de putere internă.
Orban se teme, pe de altă parte de ceea ce i-ar putea face Iohannis cu dosarul Urdăreanu, care așteaptă noi elemente pentru a fi redeschis, și cu dosarul Transalpina, care așteaptă, pur și simplu, un OK. El știe că cine nu sare ia condamnare, a văzut pe pielea lui în 2016, iar asta îi dă insomnii.
Orban are acum pe masă o alegere grea: să piardă definitiv partida lăsîndu-le partidul lui Cîțu, Gorghiu, Isar, Iohannis și Rareș Bogdan sau să înșface oportunitatea, să joace tare la moțiune, să-și doboare adversarul și să ia puterea de hățuri ca un vizitiu care mînă doi cai: partidul și guvernul? E tentație și pericol în această dilemă, și doar mandolina îi poate alina zbuciumul sufletesc.