Nu există bărbaţi beţi
– De ce te clatini? întreabă ea.
– Mă clatin? se miră el, clătinându-se.
– Da, te clatini şi vorbeşti împleticit. De ce?
– De ce?
– Da. De ce?
– De foame.
– De foame????
– Da, am băut pe stomacul gol şi de-aia. Dacă aş fi mâncat ceva înainte, nu mă îmbătam aşa rău…
Cauza unei alcoolemii ridicate nu e niciodată una uşor de prevăzut. Poate fi foamea, o invazie de lăcuste, o epidemie de ciumă sau un banal accident:
– Cum veneam aşa, spre casă, m-am împiedicat şi am căzut într-un butoi mare cu bere. Am vrut să înot, dar m-am trezit că nu mai ştiam. Pur şi simplu nu mai ştiam să înot, îţi dai seama? Am înghiţit bere până m-am înecat. Am murit, iubito. Dumnezeu să mă odihnească, că am fost un om bun.
O lacrimă i-o ia la vale pe obraz.
– Păi, eu văd că eşti viu.
– Sunt viu? se miră, trăgându-şi mucii şi ştergându-şi repede lacrima cu mâneca.
– Da.
– Înseamnă că am avut moarte clinică şi mi-am revenit, dar crede-mă pe cuvânt, am fost mort.
– …
– Doamne, ce fericit sunt că sunt viu!
Se pipăie fericit şi îşi pupă singur mâinile.
Data viitoare n-o să mai ţină asta cu moartea clinică. Va trebui să-ţi spună că are un extraterestru în el, ăsta fiind motivul pentru care merge pe şapte cărări şi are bagajul lingvistic al unui copil de trei luni. Oricum ar fi, un bărbat nu e niciodată beat pentru c-a băut.
Întrebări de la Radio Beţivan
Să-l vezi ajungînd acasă noaptea, jupuind cu faţa calciul pereţilor de pe hol în încercarea de a nimeri sufrageria, şi să-l întrebi dacă e beat aşteptînd răspunsul este o nouă dovadă că, trezite brusc din lumea mirifică a visului, femeile au nevoie de cîteva ore ca să se adapteze.
Însă acesta este doar începutul unui interogatoriu sclipitor prin observaţii cu un om mut. De obicei continuă astfel:
– Ai vomitat pe sandalele mele? zice ea, privind spre săndăluţele de la Gazit, care abia se mai iţesc de sub muşuroiul de şaorma.
O întrebare care şi-ar merita, dacă te-ar ajuta puţin şi mandibula, un răspuns mai complex:
– Nu, supradotata mea, aşa ţi-ai luat tu sandalele, cu decoraţiuni de vită prăjită şi maioneză! Nu mai ţii minte că ai comandat sandale cu de toate?…
Ai ajuns, în sfîrşit, în sufragerie. Ea e în urma ta, comentîndu-ţi evoluţia de parcă beţia ta ar fi transmisă la radio:
– Uitaţi-l cum nu se poate ţine pe picioare! A lovit cu ochiul tocul uşii! Acum adună scamele de pe covor cu limba…
Ajungi în pat, moment în care nişte vecini de rahat încep să-ţi rotească încăperea. Ea nu se lasă, ţine mai departe legătura cu ascultătorii ei de la Radio Beţivan:
– Ţi-e rău?
După cîteva minute reuşeşti s-o localizezi în cameră. Ai vrea să-i spui că nu ţi-e rău, că aşa te învineţeşti tu la faţă cînd eşti fericit, că de-atîta bucurie că o vezi ţi-a amorţit gura şi simţi creierii în cuva unei maşini de spălat căreia tocmai îi dă rotaţiile la maximum.
Adormi cu gîndul la ce l-o fi întrebînd Marie Curie pe soţul său, Pierre, cînd acesta exagera cu paharele de Berzelius.