Scamelor din lumea-ntreagă…
Am mai scris despre asta, dar sunt nevoită să revin, pentru că e un subiect mare. Pe lângă aparatul reproducător, bărbaţii mai deţin ceva care-i diferenţiază drastic de sexul opus. Un aparat producător. De scame. Plasat la o palmă, o palmă şi un pic deasupra celui dintâi, aparatul producător de scame poartă numele de „buric“, însă se deosebeşte drastic de omologul lui feminin.
Ecaterina Teodoroiu, ca să creadă ăia că-i bărbat şi s-o lase pe front, şi-a adunat nişte ciuciuleţi de pe pulover şi şi i-a îndesat în buric. „N-aveţi ce căuta aici, războiul nu-i pentru fete.“ „Care fată, coaie?“, a replicat ea, arătându-le buricul. Şi au lăsat-o să treacă.
La Bruxelles, la ultimul summit, a participat cel puţin o găletuşă de scame, bine ascunsă sub cămăşile preşedinţilor de stat. Dacă Angela Merkel ar fi făcut o colectă şi s-ar fi apucat de tricotat, i-ar fi ajuns cel puţin de-o şosetuţă. O pereche de şosete la două summit-uri, cam asta poate ieşi din buricele marilor bărbaţi de stat. Nu e rău.
Dacă îl suspectaţi că vă-nşală, nu v-apucaţi de schemele alea vechi, gen „I se pun ouăle într-un lighenaş şi, dacă plutesc, îi pui bagajele la uşă“. Tot ce aveţi de făcut e să-i controlaţi, în fiecare seară, la intrarea în casă, buricul. Dacă e plin ochi, a fost cuminte. Dacă e gol, sigur a mai poposit şi prin altă casă, unde a făcut şi un duş.
Ştiţi că femeilor le place ca în jurul lor să roiască cît mai mulţi bărbaţi. În asta însă nu trebuie văzut nimic sexual. Pur şi simplu, mai mulţi bărbaţi înseamnă mai multe scame adunate de pe jos. Mai mulţi bărbaţi, mai mult de lucru.
Cînd văd scame, femeile se comportă la fel cum se comportă pisicile cu fasciculul de lumină.
La cinematograf se stinge lumina nu că nu s-ar vedea bine filmul, ci ca să nu-şi pună gagicile partenerii să adune chestii de pe jos. Prin obsesia faţă de scame se explică de ce multe femei sting lumina cînd fac sex. Dacă totuşi nu o fac, atunci închid ochii.
Te duci cu gagica la iarbă verde şi la un moment dat o auzi: „Ia vezi, dragă, acolo, lîngă tufiş, mi se pare mie sau e o scamă?.“
Ca să-şi poată urmări cu tenacitate lupta pe viaţă şi pe moarte cu scamele, femeile le bagă, abuziv, în categoria „mizerie“. Evident, o porcărie. Mizerie e o friptură înverzită descoperită după cîteva săptămîni sub tastatură sau cîteva sarmale scăpate cu ani în urmă în spatele frigiderului şi care acum ies de acolo pe propriile picioare.
De fapt, dar nu vor s-o spună, scamele pur şi simplu le deranjează la ochi – sînt ca o unghie care le zgîrie pe retină. Mai bine le baţi un cui în iris decît să le legi de mîini într-o cameră cu un covor plin de scame. E ca şi cum, îmi imaginez, ai ieşi cu prietena pe stradă şi ar deranja-o vrăbiile. E la fel de absurd. Cum ar fi să o auzi pe partenera ta: „Adună, dragă, stolul ăla de vrăbiuţe, că mă scot din sărite cînd le văd“?