Simona Tache vs. Mihai Radu: Despre alcool

Libertatea de a trage cu dușca

Aseară am ieșit cu prietenele să bem o bere. Ne-am dus în cârciuma noastră preferată, unde am urlat, am râgâit, am ciupit chelnerii de cur, am spus bancuri porcoase, am povestit pe cine-am mai agățat în ultima vreme și, mai ales, ce le-am făcut persoanelor agățate, de câte ori și în ce poziții. Cu detalii. Spre dimineață, am plecat spre casă, pe paișpe cărări. Am vomitat în grup, lângă un pom, după care ne-am făcut selfie-uri cu voma și le-am postat pe Facebook. Ajunse la Universitate, ne-a venit ideea să ne așezăm în cap lângă statuia lui Mihai Viteazul, ceea ce am și încercat, dar nu prea ne-a ieșit. Apoi, ne-am ridicat fustele, ca să ne arătăm fundurile participanților la trafic, și am plecat spre casă, unde am mai vomitat o dată în cadă și am adormit cu capul pe WC. Doamne, cât de amuzant a fost!!!!!!!!

Cum, nu vi s-a părut amuzant? Dar dacă v-aș spune că protagonistul celor de mai sus a fost un bărbat? Ahahahahahaaaaaaaaaaaaaaa, acuma chiar a devenit funny, nu-i așa? Știam eu!

O doamnă nu are voie să borască pe stradă, ba chiar nu are voie să borască deloc, cu excepția situației în care este însărcinată, caz în care oricum trebuie să execute fapta cu maximă discreție, în intimitatea desăvârșită a unei toalete. O doamnă e o doamnă, iar prin asta societatea înțelege distincție, eleganță și sobrietate. Un domn are voie să facă ce are el chef.

Regulile sociale sunt, de multe ori, doar niște tâmpenii care nu fac altceva decât să îngrădească inutil libertatea ființei umane. A ființei umane masculine. Regulile sunt făcute ca să fie încălcate. Iar când le încalcă bărbații este atât de haioooooooooos.

 

 

Femeile și alcoolul

Femeile, cînd se îmbată, sînt de mai multe feluri.

1) Sînt femeile care se îmbată simpatic. O fac o dată în viață. Pur și simplu, într-o bună seară, au chef să bea. Ieși cu ele în oraș, prieteni, chestii. Vorbești puțin cu altcineva și, cînd te întorci spre ele, rîd la un șervețel de pe masă. Rîd de se astupă, rîd de parcă atunci s-a inventat rîsul.

E prima fază și o depășesc doar continuînd să mai bage în ele cîteva guri de vin sau ce beau ele acolo, pentru că e “atît de buuun, și duuuulce”. În faza a doua redevin brusc serioase și zic scurt: “Mi-e rău!”. Cel mai bine e, în acel moment, s-o iei în spate și să fugi cu ea acasă. Pentru că urmează un întreg calvar pînă a doua zi spre prînz: vomită, trebuie să-i ții părul, se uită la tine cu ochi injectați, de diavol acuzator, de parcă tu ai fi îndopat-o.

2) Sînt, apoi, tipele din Vama Veche. Astea se îmbată în grup, se fac muci, sar continuu ca să amestece bine în ele berea cu șaorma – amestecul poate fi văzut peste cîteva ore țîșnindu-le pe nări și pe urechi, în rîsetele celorlalte colege de distracție. La final, moarte de bete, stau una peste alta, căpiță. Se adună ca un ghem de rîme. Te uiți la căpiță, beat și tu, și împingi, așa, cu piciorul în ele, să vezi care mai mișcă. Bagi mîna în meleu, de unde o scoți pe una de păr și-o tragi la tine în cort. Sau, mă rog, în cortul cuiva.

3) Și mai sînt bețivele bătrîne: poete, artiste, divorțate, maratoniste ale tăriei. Astea se îmbată zilnic. Nu contează ora, nu contează locul. Iau un scaun de plastic în cur și pilesc. De la un punct încolo au pe față un zîmbet de Mona Lisă care și-a pierdut mințile. La un moment dat se cară spre casă împreună cu un alt artist. Dacă stai lîngă ei și ții ochii închiși, ai senzația că tocmai ai intrat în birtul gării din Făurei.