“Mama e o rea” de George Coșbuc
În educația copiilor, tatăl joacă un rol important, un rol esențial, un rol decisiv: acela de a distruge absolut toate regulile pe care încearcă să le impună mama.
N-are voie înghețată ăla micu', fiindcă tocmai a avut febră și încă nu i s-au dezumflat gâlcile? Să plece maică-sa un pic de-acasă și o să îi dea voie tăticu’ să mănânce șase înghețate, să toarne apă de la balcon în capul trecătorilor și chiar să-și taie cu foarfeca rechizitele pentru școală, care au costat cât juma' de Logan.
Cea mai mare parte a inundațiilor, deși nu recunoaște nimeni asta, au la origine următorul dialog:
– Tati, mama nu mă lasă să dau drumul la apă și să plec în altă cameră, pentru patru ore. Nu-i așa că tu mă lași?
– Da, comoara lu' tăticu', sigur că te las. Te las și să te-arunci în cap de pe șifonier, dacă mă-ta nu te lasă. Pentru că tăticu' e de gașcă și mămica e o scorpie, ai înțeles?
Dacă cumva e de față, atunci când mama încearcă să-l învețe ceva pe cel mic, tatăl o ajută, o sprijină și o susține:
– Iar acum, după ce ai mâncat, pui farfuria frumos în chiuvetă, nu-i așa, puiule?
– Da, mami.
– Da’ lasă, dragă, copilu'-n pace, ești obsedată? De ce-l chinui?
Dacă copilul urlă și, în loc de o supă, vrea să mănânce 17 ciocolate, părintele mascul n-o să aibă niciodată inima să-l refuze. Nu l-a făcut ca să-l tortureze, mai bine îl crește fericit și cu diabet decât nefericit și cu supă.
În cele cinci minute pe zi în care stă cu copilul, tatăl are grijă să îi pună lumea la picioare. După aia vine mă-sa și i-o ia. Mamele sunt niște vipere, care nu te lasă niciodată să îți bagi furculița-n priză sau în ochi. Dacă n-ar exista ele pe lume, nu i-ar obliga nimeni pe copii să învețe tabla înmulțirii și să se spele pe dinți.
Numai mamă să nu-mi fii
Pentru că mama are un magnet între țîțe și copilul unul în frunte, o vreme, cum i se întîmplă ceva, el se lipește cu fruntea de ea și stă așa, foarte afectat. Competiția cu tatăl e, pe undeva, inegală și apare mai tîrziu.
Asta nu înseamnă că în acest timp mama are liniște, că e fericită alături de puișorul ei, de produsul dragostei voastre, de lumina ochilor lu' bunica și bunicu'. Iar asta pentru că pe lumea asta mai sînt și alte mame.
Discuție în parc:
Nevasta altuia: Vai, îngerașul meu a făcut azi la oliță singur.
Nevasta ta: Aaa, ce drăguț! Al meu face deja de o săptămînă.
Nevasta altuia: De o săptămînă? Al meu acum o săptămînă mînca singur ciorbă.
Nevasta ta: Al meu mănîncă ciorbă singur de luni bune. M-am și speriat a doua zi după ce l-am născut, că nu era niciunde. Ce să vezi? Se dusese la cantina spitalului, că îi mirosise a ciorbă de perișoare.
Nevasta altuia: Da' ce, copilul tău era colo cînd l-ai născut? Al meu era la universitate, la Oxford, unde cîștigase o bursă post-doctorală.
Nevasta ta: Da, era acolo cînd l-am născut, pentru că tocmai se întorsese de la o universitate americană. Era doctor. De fapt, își luase doctoratul în a fi doctor.
Nevasta altuia: Ești o nenorocită! Și copilul meu se cacă în ciorba copilului tău!
Nevasta ta: Copilul meu l-a învins pe copilul tău. Deci sînt o mamă mai bună. Die, bitch!
Și după ce zice asta, scoate din rucsac – unde ține fresh-urile de portocale cu mango, batoanele bio și brioșele delicioase făcute de mîna ei – o rachetă nucleară pe care i-o îndeasă pe gît celeilalte mame.
