Portofelo Road
Există "hoți de portofele" și "hoți de buzunare". Primii sunt superantrenați și sunt în stare să-ți ia, fără să simți, tocmai din fundul poșetei, portofelul, care e înfășurat în sârmă ghimpată, prin care trece curent electric, și păzit de un pitbull înfometat. Cea de-a doua categorie presupune să bagi mâna grosolan într-un buzunar răscrăcărat în care sunt aruncate, doldora, carduri, acte și bani, cheile de la casă, poate chiar și un telefon. Aș putea să fiu și eu hoț de buzunare, ai putea să fii și tu, cititorule sau cititoareo, pentru că hoții ăștia sunt targetați strict pe bărbați și, practic, nu fac decât să ia, într-o secundă, ceea ce li se oferă pe tavă.
Undeva, în negurile istoriei omenirii, un portofel l-a mușcat de penis pe un bărbat, iar el a blestemat cu lacrimi de sânge toate portofelele din lume să fie urâte de moarte de către toți bărbații, începând din momentul ăla și până la extincția Universului. Ăsta e motivul pentru care toate nevestele trăiesc, și în ziua de azi, la limita infarctului, văzând cum le curg valori din buzunare bărbaților lor. Dacă îi ceri să aleagă între a purta portofel și a face, singur, curățenie generală, toată viața, alege curățenia. Singurul avantaj în toată chestia asta e că poți să-ți găsești bărbatul prin oraș, luându-te după urma de carduri și bani, pe care le presară pe unde merge, ca Hänsel și Gretel.
Știți de ce-și pun un ciorap pe ochi spărgătorii de apartamente? Pentru că pur și simplu li s-a făcut rușine, la un moment dat, să le fie prea ușor. Intrau, reperau blugii locuitorului de sex masculin, băgau mâna-n buzunarele lor, înșfăcau toată averea familiei și se cărau rapid. Așa, cu ciorapul pe ochi, le e mai greu să găsească blugii cu pricina, bâjbâie prin casă, mai dau cu capul într-o mobilă, simt și ei că muncesc…
Athos, Portofelul și Aramis
Știți unde sînt banii femeii? În portofel. În sensul că a dat toți banii pe portofel. E, de departe, cea mai absurdă cheltuială a femeii: își dă toți banii pe un obiect în care să-și țină banii.
Mă rog, asta credem noi despre portofel. Pentru că portofelul nu e doar o bucată de piele sau de cîrpă. Portofelul o binedispune sau o deprimă, îi dă stări, îi provoacă lucruri.
La un moment dat însă, se plictisește de portofel cum ne plictisim noi de scenariile de tabloid cu Botezatu heterosexual sau de pofta cu care Udrea a început să se frece în poze de oameni obișnuiți. Într-o dimineață banală, cînd scoate cartela de metrou din portofel, femeia își dă seama că între ea și portofelul ei nu mai e nimic, că nu-i mai spune nimic. Sînt doi străini pe peron. Tristă dimineață.
Dar o femeie nu aruncă niciodată un portofel, n-o să vedeți asta. După cum n-o să vedeți vreun portofel de femeie rupt. Nu știu ce naiba se întîmplă cu ele, în ce cimitir al portofelelor se retrag, dar cele rămase la vedere sînt toate funcționale. Pentru anii în care, preț de cîteva secunde, l-a scos mîndră în fața vînzătoarelor, ea îi este totuși recunoscătoare. Așa că i-l dă celei mai bune prietene. (Știu, doar cu obiectele din viața ei face asta.) Prietena îi dă, la schimb, portofelul ei sau un tricou plus diferența, adică niște cercei de plastic.
Cert este că femeia nu îmbătrînește alături de portofelul ei. Portofelul trebuie dat la un moment dat. Îi dă o stare așaaaa, are nevoie de unul nou. Pur și simplu o trage înapoi în carieră, Doamne ferește, îi poate strica viața. Portofelul trebuie să plece, în viața ei trebuie să intre un alt portofel, unul mare în care să încapă toată viața ei de pînă atunci.
Există portofele mici doar pentru a fi băgate în portofelele mari, în adevăratele portofele.
