Simona Tache vs Mihai Radu: Despre spiritul de competiţie

Cea mai mare din parcare

Pe vremea când era singur pe Pământ, Adam era văzut adesea alergând ca disperatul până cădea lat. Făcea concurs cu sine însuși, ca să vadă cine aleargă mai repede.

Bărbații sunt într-o permanentă competiție cu ceilalți bărbați. Dacă două femei însărcinate cu băieți ar petrece mult timp împreună, consecința ar fi că una s-ar trezi că naște încă din luna a doua, iar cealaltă ar urma-o îndeaproape. Ar veni apoi sângeroasele concursuri "Cine face caca mai mult", "Cine urlă mai tare" și "Cine își trezește părinții de mai multe ori pe noapte".
    
Tom și Jerry nu își trag tigăi în cap în numele conflictului etern dintre speciile lor, ci pentru că sunt amândoi băieței. Între un motan și o șoricică nu s-ar fi înfiripat niciodată o asemenea competiție.

Când bărbatul duce din proprie inițiativă gunoiul e pentru că i-a venit, de pe scară, miros de la gunoiul dus de alt bărbat și ține să arate că el îl duce mai bine.

Dacă vrei să-l convingi să mănânce broccoli, invită la masă câțiva domni îndrăgostiți de această legumă cruciferă. Știu că nu există, dar poți angaja niște actori. Va sfârși prin a devora cantități impresionante și s-ar putea să pluseze cerând și niște conopidă sau niște salată verde.

Dacă bărbații ar întâlni la sala de sport doar femei, copii și pisici, multe vieți nu s-ar mai încheia brusc sub o halteră de 800 de kile. Cât despre formula "micul dejun al campionilor", e clar că a fost inventată de mămica disperată a unui băiețel mofturos.

Atunci când Obama și Putin s-au întâlnit prima dată, primul lor gând a fost: "Oare o are mai mare decât mine?".

Întîlnire de halul trei

Dacă vrei să știi ce să-i spui unei femei ca să se simtă bine, bagă bine la cap cum decurge întîlnirea dintre gagica ta și o prietenă de-a ei. Primele cuvinte sînt foarte importante:
– Vai, dar ce bine arăți, fată!

Aia poate tocmai a ieșit din spital după ce a dat trenul peste ea. Nu contează, arată super.
– Dar ce bine te prinde, fată, portocaliul ăsta!
Aha, dar parcă nu la fel de repede cum a prins-o trenul ăla.
– Ai mai slăbit! Puțin, nu mult, dar ai mai slăbit!

Zice puțin ca să nu lase impresia că aia ar mai avea de slăbit. Nu, e perfectă. Și cum naiba să nu cîntărești mai puțin dacă locomotiva a smuls din tine bucăți de carne?
– Nu-mi zice că n-ai fost azi la salon, că nu te cred!
Te uiți și tu și te gîndești: Ba da, a fost, doar nu crezi că a lipsit de la muncă. Și ce-i așa aiurea la un salon de masaj?…

După asta începe s-o atingă. Îi pune mîna pe păr, pe haine, îi studiază pantofii, după care urmează încheierea într-o schelălăială generalizată. Își urează chestii, fată, trebuie neapărat să ne vedem, să-ți zic, să-mi zici, să povestim, ca pe vremuri etc.
După zece metri, în funcție de cum arată prietena aia, se deschid două posibilități.

1) Aia arată bine:
– Tot țărancă a rămas asta! Cum naiba să-ți iei blugi din ăia? Crezi că mai ești la tine în Făurei?

2) Aia arată rău:
– Totdeauna mi-a fost dragă! Ce fată bună și cu mult bun-gust! Ne-am înțeles bine mereu.

Tu te gîndești la ce-și spun alea după zece metri.

1) Aia care arată bine:
– Ah, neapărat trebuie să trec pe la ea. Poate nu e acasă și stau la o cafea cu animalul ăla care o însoțea.

2) Aia care arată rău:
– Ah, neapărat trebuie să trec pe la ea. Poate nu e acasă și stau la o cafea cu animalul ăla care o însoțea.

Publicat în Cațavencii, nr. 21 (99), 2013