Time is nothing
"Timpul înseamnă bani" e o zicală inventată de o femeie, pentru femei. Mă rog, poate și pentru animale, plante și copii, dar, cu siguranță, nu pentru bărbați. Pentru bărbați, timpul nu înseamnă nimic, pentru că nu există.
Îl vezi cum se învârte prin casă în chiloți, puțin agitat. Îl întrebi ce problemă are.
– Trebuie să plec urgent. Am în juma' de oră un interviu pentru un super-job.
– În juma' de oră???? Și acuma zici???? Hăăăăăăăă…
– Ce ai?
– Mă înțeapă inima.
– Stai, dragă, calmă, că o să ajung la timp. Dar știi ce îmi trebuie? O cămașă albă curată și călcată. Mă ajuți să găsesc una, REPEDE?
– Hăăăăăăăă…
– De ce horcăi așa și te-ai înverzit și ți-au apărut niște spumițe în colțul gurii?
– Toate cămășile tale sunt în coșul de rufe… Hhhăăăăă… In…farct… Arghhh…
BUF! Și mori.
Dar, din păcate, nu mori de tot. Vei învia și vei trăi noi și noi evenimente de acest gen. De exemplu, cine va intra pe ușă, val-vârtej, în cea mai proastă zi din viața ta, aia în care ți-a explodat o sticlă de bulion în față, iar copilul urlă ca înjunghiat, din cauza sperieturii? Chiar el, alesul inimii tale.
– REPEDEEEEE! Suntem în întârziere.
– What????
– Ieșim la cină cu șeful și soția lui, e foarte important pentru mine, aștept momentul ăsta de o lună.
– Și de ce îmi spui acum???
– Am uitat. Hai odată!
– Sunt plină de bulion!
– Arăți superb. Roșul ăsta pe față și în păr te întinerește. Și miroși a primăvară, ca o ciorbă de roșii.
– Ciorba de roșii se face vara.
– HAI!!!!!
– Și copilul??????
– Îl lăsăm la scară, într-un coșuleț, poate-l ia cineva!
Și tot așa. Nu apuci să respiri decât când pleacă, pentru doi ani, la o bursă în State, despre care afli pe la 4 dimineața, cu două ore înainte să se urce în avion.
Text de stres
– Vezi că pe 14 august trebuie să mergem la ziua Mirelei! – zice ea.
Ce începe așa? Un divorț.
Îți spune asta pe 2 ianuarie.
De ce face femeia astfel de anunțuri cu o finalitate atît de îndepărtată? Cel mai ușor de răspuns ar fi astfel: ca să aibă timp să te chinuie. Pentru că nu-ți spune de ziua Mirelei de pe 14 august și-apoi o lasă-n uitare pe Mirela. Dar poți s-o întrebi pe ea:
– Și de ce-mi spui de-acum?
– Ca să nu zici dup-aia că nu ți-am zis din timp.
– Aha.
Din două în două săptămîni, cînd tu te grăbești să ajungi undeva, te fixează în pragul ușii cu degetul amenințător:
– Deci, n-ai uitat – 14 august, Mirela!
– Ce?
– Vai, ai uitat, și cît te-am bătut la cap!…
– N-am uitat, mă, dar nu știam de ce zici tocmai acum.
– Uite, de-aia zic, că uitasei! Și cînd să-ți zic? Vorbesc cu pereții…
Și cam asta se și întîmplă, vorbește cu pereții, pentru că tu ai plecat deja pe scări. La cît de convingătoare e, n-ar fi de mirare ca pe 14 august, la ziua Mirelei, să-l vezi, îmbrăcat elegant, pe însuși peretele dintre hol și bucătărie.
Aa, încă ceva. Pe 13 august, noaptea, o auzi strecurîndu-ți prin întuneric:
– Apropo, vezi că mîine mergem la un film, Mirela e o scîrbă bîrfitoare.
Trebuie să-i răspunzi sec:
– Te duci cu mă-ta la film, eu mă duc la ziua Mirelei!
Cartea "Femeile din de pe Venus, bărbații vin de la băut", de Simona Tache și Mihai Radu, se găsește în librării sau poate fi comandată online de AICI.
