Simona Tache vs. Mihai Radu: Despre vizitele părinţilor

Extrem de tare și incredibil de forțos

Știți cum plimbau oamenii o țeavă prin fabrică, în vremea comunismului, ca să se vadă că muncesc? Așa plimbă bărbatul un șifonier în spate, prin casă, când vine taică-său în vizită. După ce termină cu șifonierul, repară o clanță care stătuse nereparată douăzeci de ani, zugrăvește, pune faianță nouă, schimbă termopanele, termoizolează blocul și îl consolidează preventiv. Apoi se aruncă la volanul unui camion în care adună toți maidanezii din oraș, stinge câteva incendii, moșește două gravide pe care le-a apucat sorocul pe străzi, iar, dacă e iarnă, curăță și toată zăpada din oraș. Dacă nu e iarnă, o aduce el, numai ca să facă rost de nămeți și să poată zbura pe deasupra lor, în sanie, înfofolit într-o mantie roșie, cu un sac de jucării alături și făcând „Ho, ho, hoooo!”. După care, cu ultimele puteri, intră într-un film cu Chuck Norris și îl bate până când apare mama lu’ Chuck plângând și îl imploră în genunchi să nu-i mai snopească odorul. Toate astea, desigur, numai ca să vadă tăticu’ cât e de puternic.

Iar după ce pleacă tăticu’, își revine la normal:

– Iubi, vezi că s-a stricat iar clanța aia pe care ai reparat-o ieri.

– Așa, și?

– Păi… poate o repari.

– Da’ ce, dragă, ai impresia că d-aia am învățat atâta carte, ca să repar clanțe?

– Bine, da’ măcar du șifonierul ăsta la loc, că l-ai lăsat în drum.

– Da’ ce sunt eu, cărăuș? Nu știi că am probleme cu spatele?

– Te roagă vecina de la 5 s-o duci la spital, că naște.

– S-o ducă ăla care a lăsat-o gravidă.

– E în delegație.

– Ee, atunci să-i scrie o scrisoare lu’ Moș Crăciun, poate o duce el.

 

Soacra cu trei orori

Iar ajungem la Maia Morgenstern. Cînd vă vizitează maică-sa (taică-su nu contează, e OK, stă la șpriț cu tine), ea trebuie să-și joace cel mai pervers rol din carieră. În corpul acela care se străduiește continuu să slăbească se ascund trei personaje babane. Care sînt acestea:

1) Femeia extraordinară, mamă și bucătăreasă, stîlp al casei și soare în jurul căruia gravitează pînă și scamele din gospodărie. (Zicem gospodărie că așa știe mă-sa.)

E un rol sangvinic, plin de viață, un adevărat film de acțiune cu mîncăruri făcute la foc mic, curățenie la milimetru și copii ordonați, îmbrăcați marineri. Mă-sa se umflă de mîndrie – fie-sa a ajuns stăpînă, e jupîneasă, și-a făcut casa fustă și ea se rotește după cum i se flutură ei șoldurile.

2) Femeia fetiță, pisicoasă, miorlăită, care o întreabă pe mă-sa cît borș se mai pune în nu știu ce ciorbă, cum se îngroașă tocănița și gluma, ce trebuie să faci ca să nu calci blugii cu dungă. (Da, mă-sa crede că blugii se calcă, iar fie-sa îi cîntă-n strună.)

E cumva vulnerabilă, neadaptată încă la viața atît de grea de familie, iar mă-sa este maestrul care are încă un cuvînt greu de spus în formarea ei.

Îți vine s-o strîngi de gît. Mai exact, să i-o faci pe mă-sa fular.

3) Femeia cuminte, dar depășită de evenimente, femeia care încearcă să țină totul sub control, dar care, oricît și-ar da silința, fără ajutorul bărbatului nu poate. Însă ea încearcă, se zbate micuța, are cearcănele pînă la sfîrcuri, doar că, na, asta e, nu se vaită, Doamne ferește, dar nu e ajutată… Nu, nu se plînge, face tot ce poate, doarme doar trei secunde pe noapte, dar – daaaar – nu e ajutată. Mă-sa trebuie să înțeleagă asta fără ca ea să i-o spună. Și mă-sa înțelege, pentru că atît așteaptă. Vai, ce mulțumită e mă-sa că tu ești un labagiu!

Abia odată cu acest rol pleacă și ea fericită acasă. Și tristă, bineînțeles. Tu te bucuri, că-i umple capul de prostii lu’ socru-tău pe drum.