În primăvara lui 1715, Războiul turco-venețian mîngîia plajele insulei Creta, iar Războiul turco-austriac plutea în aer pe desupra țărilor române. Această plutire se simțea în Valahia ca un nor întunecat. La umbra lui se răcoreau dropiile, broaștele, jderii, turmele de oi, ciobanii, plugarii și celelalte specii care-și duceau, inconștiente și fericite, traiul sărăcăcios. În codrii care împresurau Bucureștiul nimic nu tulbura traiul tihnit al tîlharilor. Negustorii, solii și călugării călători erau capturați și jupuiți de vii fără ca cineva să întrerupă această curgere lină a firii. Pe cîmpiile mănoase ale Bărăganului puteai vedea, rotindu-se între ele, cultura mărăcinilor și recolta de scaieți, într-o pace subliniată de cîntece de cuc. Nimeni nu bănuia că, peste un an, Eugen de Savoia avea să se arate în Oltenia cu 70.000 de austrieci înarmați și să cadă pe gînduri văzînd atîta lene.
Ștefan Cantacuzino, domnitorul țării, nu stătea cu mîinile în sîn, ci și le freca una de cealaltă. Tocmai primise sarcina să procure o mie de care cu cîte patru boi și o mie două sute de cai pentru oastea sultanului, iar el socotea de zor comisioanele din care spera să poată bea fără opreliști la bătrînețe. Numai că politica externă era meșterită de tatăl său, stolnicul Constantin Cantacuzino, un om învățat, deprins cu vicleșugul și duplicitatea care făceau, în acele vremuri, norocul unui om de stat. În loc să dea caii Înaltei Porți, așa cum promisese, Ștefan s-a pomenit dînd informații austriecilor. Nemții au aflat de la aliatul sultanului nu numai numărul și planurile turcilor, ci și amănunte pe care nu le ceruseră. Familia Cantacuzino s-a întrecut pe sine. Pe masa generalului Steinville au ajuns, pe lîngă strategii de atac și de aprovizionare, rețeta pilafului cu stafide, bancuri cu sultanul și un clasament neoficial al cadînelor din harem, după mărimea sînilor.
Cum era de așteptat, în ianuarie 1716, un capugiu a apărut la București și i-a umflat pe Cantacuzini. Jocul la două capete s-a dovedit pînă la urmă a fi un joc la trei, fiindcă sultanul a dat ordin să fie decapitați nu doar fiul Ștefan și tatăl Constantin, ci și unchiul Mihai.
Domne, evident eu sunt praf la istorie. Dar iubesc articolele astea asa de mult, incat ma fac sa ma gandesc ca daca ar fi povestite la fel si la scoala, copiii s-ar prezenta de placere. Doar un gand…