De cîtva timp încoace, Ioan Ghişe, senator, are o ţîfnă. Îl apucă prin studiourile de televiziune. Nici nu se aşază bine pe scaun, că ar şi pleca. Cînd era în opoziţie, nu s-ar fi dat dus de pe platou nici după ce se termina emisiunea. În primele zile de după victoria ≈ în Parlament, Ghişe le aplica dupaci verbali pedeliştilor şi-i număra în direct, ca pe ring. După ce-a anunţat Curtea Constituţională scorul final al referendumului, Ghişe a luat-o pe urmele lui Don Quijote şi a pornit la atac împotriva moriştii de vînt de la Cotroceni.
Cam tot atunci l-a apucat şi ţîfna. I se pare că moderatorii îl persecută şi că ceilalţi invitaţi au ceva cu el. Dacă se uită careva la ceas, Ghişe trage concluzia că asta e o aluzie la plimbarea lui zilnică, la aceeaşi oră, pe trotuarul Cotrocenilor, şi odată se-ncruntă. Dar ca să fie sigur de manifestarea persecuţiilor, în direct, că altfel n-are haz, se apucă să-i rîcîie pe toţi, simulînd mitocăneşte politeţea, în timp ce le-o zice. Orice răspuns primeşte, Ghişe zice că-i o insultă şi dă să plece, dacă nu tac ceilalţi, ca să vorbească numai el. Dacă-l mai şi contrazice careva, îşi ia tălpăşiţa, dramatic, fiindcă a băgat de seamă că lumea nu prea ţine minte ce spune, dar îşi aminteşte de el dacă pleacă în timpul emisiunii. Chestie de care s-au prins şi alţi gurişti politici, care una-două dau să-şi scoată microfonul din piept, ca să aibă de ce-i felicita amicii după aia, nu pentru ce-au spus, că peste tot spun – mai ales senatorul Ghişe – aceleaşi chestii, ci pentru arta cu care au plecat.