Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Singurătate sau nefericirea?

Zoom Singurătate sau nefericirea?

În cărțile ei, Aurora Liiceanu a scris de multe ori despre singurătate și despre nefericire. Niciodată însă ca subiect central. Ca și cum s-ar fi pregătit îndelung pentru marele asalt din Totdeauna singură, carte scrisă în timpul pandemiei, pentru care a făcut un uriaș efort de documentare. Totdeauna singură e mult mai aproape de eseu decît majoritatea volumelor ei dinainte. Deși aici e prima dată cînd Aurora Liiceanu spune „îmi asum subiectivitatea celor scrise și mai ales umplerea unor goluri și dorința de a divaga cu elemente ficționale“. De ce? A.L. citează din unul dintre scriitorii ei favoriți, Julian Barnes: „Ficțiunea, mai mult decît orice altă formă scrisă, explică și lărgește viața“.

Cartea are două protagoniste, pe scriitoarea Catherine Pozzi, care a trăit în urmă cu aproape o sută de ani și a fost timp de opt ani amanta secretă și confidenta lui Paul Valéry, și pe o anume Claudia, contemporană cu noi, trecută și prin pandemie, al cărei adevărat nume e firește altul.

Cele două personaje au în comun cîte o căsătorie ratată și un amor secret cu un bărbat căsătorit cu care și una, și cealaltă speră să-și oficializeze relația. În rest, numai deosebiri, cum se va vedea. Catherine e fiica unui celebru medic și savant, Samuel Pozzi, mai degrabă ateu, adulterin pe față, și a cît se poate de catolicei Thérèse, o tipă limitată, care se indignează de amorurile extraconjugale ale domnului soț, dar nu concepe să divorțeze, credința o împiedică. Catherine citește mult și suferă că tatăl ei, pe care-l divinizează, n-o bagă în seamă și o înșală pe maman. Așa că în adolescență are o criză de revoltă împotriva tatălui, de pe urma căreia se alege cu cîteva palme și puțin lipsește ca furiosul medic s-o strîngă de gît. Nu s-ar zice despre ea că era o singuratică, din contra, dar, în jurnalul pe care începe să-l țină de cînd avea zece ani, Catherine se plînge de timpuriu de singurătate. Mai mult pentru că tatăl ei o ignoră. Altfel, nu se poate spune că ar fi fost o femeie izolată. La 25 de ani, Catherine se căsătorește cu un dramaturg, „ca să fie măritată“, de care divorțează fără regret. I se pare superficial, inferior ei ca intelect, încît la început îl disprețuiește, apoi îl detestă. Cînd îl întîlnește pe Valéry ea are 38 de ani, e divorțată, iar poetul bate spre 50 și chiar dacă are numeroase aventuri amoroase, nici prin cap nu-i trece să-și părăsească familia.

Despre Valéry există nenumărate mărturii și păreri ale contemporanilor, despre Catherine, mai nimic, deși frecventează saloanele literare și la 44 de ani publică un roman de relativ succes. Încît, pentru reconstituirea nefericirii ei, A.L. nu se poate bizui decît pe jurnalul și pe scrisorile sale către celebrul ei amant. Astfel că trebuie să recurgă la ficțiune pentru a acoperi zonele albe din viața personajului său. Analiza psihologică pe care i-o face A.L. Catherinei te tulbură. E de o profunzime sfîșietoare, în cuvinte care-ți rămîn în minte.

Celălalt personaj al Nefericirilor paralele, Claudia, are o viață mult mai complicată decît Catherine, dar fără mare anvergură intelectuală și nici cea mai mică dorință de a scrie. Fără confidențele pe care i le face psihologului ei, care e A.L., ar fi rămas una dintre nefericitele despre care nu știe nimeni și care, după o căsnicie ratată, își ratează și iubirea vieții. Și ea, și Paul sînt convinși că și-au găsit în celălalt sufletul pereche, doar că Paul, pe care îl redescoperă într-o întîlnire pe net cu colegii de clasă, are și el ceva în comun cu celebrul său tiz, nu vrea să renunțe la familia sa de dragul Claudiei. Se complace, iar dacă ea îi cere să aleagă, o amenință c-o părăsește. O poveste pe cît de complicată în epica ei, pe atît de simplă, brutal de simplă în alternativă. Claudia, care vrea, ca și Catherine, totul sau nimic, se mulțumește în cele din urmă cu puțin, decît cu nimic. Nici vorbă, viața celor două ar cere fiecare în parte cîte un roman. Aurora Liiceanu nu vrea să treacă dincolo de reduta eseului psihologic. Un eseu și sclipitor, și tulburător, cu final deschis: „Și ea îl așteaptă…“.

Aurora Liiceanu, Totdeauna singură. Nefericiri paralele, Editura Polirom, 2022.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint