Caţavencii

Sistem de apă și canal, cu consult de firmă cu iz penal

Consiliul Județean Mehedinți derulează, prin SECOM SA – firmă pe care o deține –, un proiect de reabilitare și modernizare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare la nivelul județului. Ei bine, proiectul papă ‘jde milioane bune și, ca mai toate proiectele derulate de autorități publice românești, durează mai mult decît a fost planificat a dura. Căci, știți voi, situații neprevăzute și alte chestii de-astea, numai bune pentru a mai justifica un contract, două. Cum s-a întîmplat și în urmă cu nici două săptămîni, cînd s-a decis prelungirea perioadei de execuție și, implicit, prelungirea perioadei de consultanță tehnică. Adică o rapidă negociere directă și încă vreo 1,5 milioane de lei plus TVA, trimiși spre conturile SC Romair Consulting SRL, firmă care se îngrijește de asistența tehnică, consultanța și supravegherea întregului proiect.

Despre Romair Consulting, firma lui Gheorghe Boeru, ați mai auzit, sîntem siguri. Căci patronul ei e cel care l-a turnat pe Andrei Chiliman la DNA Ploiești, într-un moment în care chiar el era cercetat de către DNA în dosarul Herțanu, din care face parte și Sebastian Ghiță. Asta ca să nu mai amintim de chestii vechi, precum privatizarea Nitramonia, din 2003, dosar în care apare același Boeru, alături de Fatih Kesser. Or, la un așa CV și la o așa experiență, e normal ca omul să continue să încaseze, mai ales că aici e vorba de consultanță pentru canale.

Exit mobile version