Caţavencii

Sistemul de transport feroviar va fi nu doar modern, ci mai ales sigur

Există în România, deși nu toată lumea știe asta, o instituție numită AFER, Autoritatea Feroviară Română, care se îngrijește ca întregul sistem de transport feroviar să fie unul extrem de sigur. Și chiar este unul sigur, dacă ne gândim doar la vitezele cu care se circulă. Va veni însă și vremea în care se va circula cu viteze amețitoare, așa că trebuie să fim pregătiți. Iar AFER tocmai asta face, în sensul că derulează un proiect numit „Modernizarea și extinderea Centrului de Testări Feroviare Făurei în vederea creșterea calității și capacității de testare a sistemelor și subsistemelor și a elementelor constructive ale sistemului de transport feroviar“. Că nu degeaba au buget. Iar o parte a acestui proiect presupune renovarea unei hale, în sensul modernizării și extinderii ei, ca să se poată face acolo toate testele necesare. Așa se face că pe 15 ianuarie a fost scos la licitație un contract pentru achiziția unui studiu de fezabilitate, în vederea modernizării respectivei hale. Au fost puși la bătaie ceva mai bine de un milion de lei pentru acest studiu, însă în final contractul a fost semnat pentru suma de 786.240 de lei plus TVA. Câștigătorul contractului este Urban Scope, aceeași firmă care are la activ zeci de contracte de consultanță pentru modernizarea liniilor de cale ferată, chestiune care e mereu în așteptare și amânare. Însă, cel mai important lucru, AFER va putea, odată ce va fi modernizat acel centru de la Făurei, să ofere cele mai înalte standarde de siguranță, aproape la nivelul salariului directorului Constantin Andronache, că doar nu degeba au ajuns anul trecut cei din AFER să câștige mai mult decât ministrul.

Exit mobile version