Cum îţi dai seama, dacă vezi două schelete stînd de vorbă, care dintre ele e de femeie? E ăla care se vaietă că a cam pus pe el. Femeia se naşte grasă şi moare grasă – între timp îi slăbeşte nervii bărbatului de lîngă ea. Dacă ar avea gură să vorbească oglinda din casă, în prima clipă cînd ai fi doar tu cu ea, ţi-ar spune că aleasa inimii nu e sănătoasă, că o torturează mai rău ca bonele pe copii şi că cel mai bine ar fi să o rupi la fugă.
Nu te gîndi că ea ar putea vreodată să slăbească, ăsta e un mit. Mereu se vor găsi la muncă sau pe stradă femei care o vor face să pară grasă sau documentare pe Discovery cu al doilea război mondial şi ororile lui în care să-şi găsească modele care s-o lase cu gura căscată.
Cea mai mare greşeală ar fi să-i spui că pentru tine trupul şi valorile sale efemere nu contează, ci doar sufletul şi frumuseţea sa imuabilă. Probabil că va izbucni în plîns, se va gîndi că o consideri nu doar grasă şi urîtă, ci şi proastă. Aşa exagerează ea, pentru că tu nu ai zis niciodată că ar fi urîtă.
Trebuie să empatizezi cu ea, să te faci că te uiţi cu atenţie pe coapsele ei după hălcile alea de carne pe care le invocă, să te încrunţi ca un judecător cînd dă verdictul de închisoare pe viaţă şi, cu faţa unui copil din Africa selecţionat pentru clipuri UNICEF, să spui că nu a luat nici un gram în plus. Ea nu are încredere în cîntar, aşa că, imaginează-ţi, în tine nici atît. Însă cîntarul nu are la îndemînă şi alte tehnici de a se face credibil în afară de ştiinţele exacte care-i stau la bază. Tu însă ai, poţi să cazi în genunchi şi să spui „Să moară mama dacă ai luat vreun gram în plus“, sau poţi, pur şi simplu, să pufneşti în lacrimi şi să ceri îndurare.
Citiţi într-o oră replica Simonei Tache.