Caţavencii

Sloganul preferat al Patriarhului Daniel: Avion cu motor, ia cu tine un sobor

Jurnalul lui Varsanufie Prahoveanul (vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului)

3 mai 2013

Dragă jurnalule, o să fiu plecat puțin din țară, așa că să nu te sperii dacă nu mă mai găsești prin casă, pregătindu-mi micul dejun în pijamaua mea preoțească. Mă duc la Ierusalim, să aduc lumină cu avionul. Am fost nevoit să apelez la o cursă charter, pentru că Tarom-ul nu mă lasă cu lumânarea aprinsă pe Airbus-urile lor. Data trecută am apelat la o cursă de linie și, la scurt timp după îmbarcare, mi-a spus stewardesa s-o sting și s-o aprind din nou abia după ce decolăm și ne stabilizăm la o altitudine de peste 3.000 de metri.

4 mai 2013, dimineața

Am aterizat la Ierusalim. Cer senin, adie un vânt ușor. Coafura rezistă, dar barba flutură necontrolat. Probabil ar fi cazul s-o mai scurtez. Din păcate, n-am timp, trebuie să fac rost de lumină și să mă-ntorc în țară tot azi.

4 mai 2013, seara

Dragă jurnalule, mă bucur că te-am luat până la urmă și pe tine. Altfel, acum ar fi trebuit să fac conversație cu ceilalți preoți, care sunt puțin nervoși pe mine din cauză că am provocat o ușoară întârziere a avionului. Data viitoare o să-mi rezerv o zi doar pentru mers prin duty free-uri, că m-am săturat să mă grăbească toți episcopii de provincie în timp ce încerc să-mi dau seama care vreau să fie noul meu parfum.

 

Jurnalul Patriarhului Kiril al Moscovei

3 mai

Președintele Putin mi-a încredințat o misiune extrem de importantă. Vrea ca Rusia să fie primul stat care trimite lumină de la Ierusalim în spațiu. În câțiva ani, vrea să ducă o lumânare aprinsă și pe Lună, iar apoi, cine știe, pe Marte. I-a sărit țandăra când a auzit că românii sunt pe cale să ne întreacă în această cursă spațială, folosind avioane tot mai performante atunci când aduc lumina sfântă de la Ierusalim.

4 mai

Până acum nu s-a oferit voluntar nici un cosmonaut care să meargă în spațiu cu lumina pascală. Singurul care ne-a contactat pe tema asta a fost Patriahul Daniel, care a spus că ne dă el un om dacă plătim bine.

4 mai, seara

Ah, domnul Putin e un vizionar. Dragă jurnalule, sunt tot mai entuziasmat de ideea lui de a trimite lumină de la Ierusalim în spațiu. Totul e să proiectăm niște straie preoțești de cosmonaut și niște medalioane aurite care să atârne la gât și în imponderabilitate. Cred că abia asta e adevărata problemă tehnologică cu care ne vom confrunta.

Publicat în Cațavencii nr. 18 (96), 2013

Exit mobile version