În ultimii cinci ani ai mandatelor sale, ca și în primii cinci, de altfel, eforturile de a se strecura pe sub masa licuriciului mare și de a-l face fericit i-au adus primului consumator al țării numai zile senine. Cînd a fost cazul, licuriciul a sărit din toți emisarii, însărcinații cu afaceri și, la nevoie, subsecretarii de stat să-și apere sugativa. Dar puneți-vă în locul lui, al licuriciului: dacă se petrecea cu adevărat demiterea favoritului, iar ăla, luat de val, nu mai avea timp să-și descleșteze dinții de pe clanță? Nu, prea ar fi fost dureros. Așa că, mai de nevoie, licuriciul a dat-o și el cu lovitura de stat, cu una, cu alta. Cînd, la finalul anului trecut, consumatorul se pregătea de retragere, mesajul a fost clar: stai liniștit, stai liniștit și o să-ți fie bine. Dar, mai ales, ca să nu-ți fie rău, las-o! Uit-o, fă-te că n-o cunoști, stai în banca ta și taci. Lasă-ne să ne facem treaba, las-o pe LCK să triumfe, în numele binelui și pentru a potoli setea de sînge a fraierilor. “Îhî”, s-ar fi auzit de sub masă, iar licuriciul a crezut că e totul OK. Pînă cînd a văzut că statul de drept, procurorii și chiar LCK sînt atacați de ex-protejatul lor. “Păi, ce faci, nene, așa ne-a fost vorba?” “O iubesc. O iubesc ca Romeo pe Julieta!” “Da’ tu ai citit Romeo și Julieta?” “Nu.” “Ei bine, o să muriți amîndoi, la sfîrșit.” “Da? Asta e… Da’ niște gheață, ice, n-aveți?”
Şoapte: Iubire ce-nervezi pe-american
