Caţavencii

Societatea comercială deschisă și dușmanii ei

Hăhăială mare cu vechimea cărnii de pe litoralul românesc acum o săptămână de zile, distracție națională, că o fi carne de-a lui Decebal uitată pe malul mării când a venit el în concediu cu familia, că o fi de la vreun mamut, tot așa.

Lucrurile stau astfel cu terasele care ar fi trebuit să fie închise: sunt deschise. Toate. Iar ANPC-ul nu știe nici măcar ce s-a întâmplat cu toată mâncarea expirată. Horia Constantinescu, de la ANPC, spune astfel: „Până la această dată noi nu am primit nici un fel de informație legată de stocurile de mărfuri ce ar fi trebuit să fie distruse, ceea ce poate însemna că aceștia continuă din carnea depistată de noi fără elemente de identificare“.

Patronii nu semnează nici un act când vin controalele, apoi urmează contestații, instanță, apeluri. Cu alte cuvinte, urmează timp scurs, permis de o legislație bolnavă, făcută de prea multe ori în strânsă complicitate cu infractorii.

Mare păcat că nu l-am văzut pe Iohannis de Sfânta Maria așezându-se pe la câteva terase. Munte de om, hrănit cu lăptișor de matcă, cu fresh de verdețuri, nu știu ce să zic, chiar sunt curios să vedem dacă se mai ridica. O luptă dreaptă între liniștea și sănătatea prezidențiale și mizeria pe care o tolerează statul român.

Exit mobile version