Starea jalnică a drumurilor de la noi creează noi nemulțumiri în rândul șoferilor. Mii de conducători auto s-au plâns în ultimul an că șoselele din România sunt extrem de plictisitoare, motiv pentru care adorm la ele înainte să se termine.
“N-am mai parcurs o șosea până la capăt de nu mai știu când. E de ajuns să merg un kilometru-doi și mă ia somnul. Văd imediat cam care-i treaba și-mi pierd complet interesul, ceea ce mi se pare normal. Dacă m-ar surprinde și drumurile astea cu ceva, dacă ar conține mai mult suspans, alta ar fi situația”, povestește un șofer care a adormit de mai mult ori la volan, iar acum se recuperează cu succes după un accident grav.
O altă nemulțumire a șoferilor se leagă de participanții la trafic care îți spun dinainte cum se termină un drum. “Oamenii ăștia îmi strică mie plăcerea condusului. Lasă-mă, frate, nu-mi zice cum se termină, că pe urmă nu mai merg până la capăt: ori întorc imediat, ori mă opresc la o benzinărie să-mi iau ceva de mâncare și mă mai gândesc,” mărturisește iritat un alt șofer.
Cele mai apreciate drumuri sunt cele cu final neașteptat. Un șofer din Constanța s-a lăudat recent că s-a întors acasă mai devreme din concediu și a găsit în apartamentul lui doi hoți care îi furau aparatura electronică. “Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la așa ceva. A fost un final de drum extrem de surpinzător, deși la început m-am temut că o să fie previzibil. Mă așteptam să fac un duș, iar apoi să mă bag în pat lângă nevastă-mea, obosit de la atâta condus. Când colo, s-a terminat foarte palpitant, cu intervenția poliției. Să tot pleci la drumuri din astea!”
