Caţavencii

Soluția mahmureală se-ntoarce

În Moldova de dincoace de Prut, adică pe la Roman, unde, din cauza vremii ceva mai reci, de-abia acum e trendy tulburelul, Traian Băsescu a prins curaj și și-a încurajat membrii de partid, spunîndu-le că ei, pemepiștii, decid cine va guverna. Fiind deja trecut de amiază cînd a scăpat la microfon, fostul președinte a recunoscut că e o campanie grea, dar cum vedea deja duble procentele partidului, și-a asigurat feddaynii că, indiferent ce scor vor face PSD sau PNL, grupul parlamentar al Mișcării Populare, cu un cuvînt greu de spus în viitorul legislativ, va fi cel care va înclina balanța. A mai vorbit fostul președinte și despre faptul că nu se pune problema să guverneze alături de PSD, că în PNL mai sînt niște oameni de treabă, din fostul PDL, după care a rezistat eroic aplauzelor, cu gîndul la apartamentul pe care Udrea-l închiriase la Roman cu ocazia alegerilor trecute și pe care în 2016 nu-l mai are, că n-avea rost să arunce cu banii aiurea într-un colegiu pe unde nu prea a trecut.

Ce-a uitat Băsescu să le spună adoratorilor săi e că, indiferent cît de aproape de 40% vor fi PNL plus USR, oricît de simpatici ar fi foștii pedeliști din PNL, el, în calitate de comandant suprem al partidului, a decis ca după alegeri să se alăture luptei drepte cu sistemul opresiv sereisto-procurorist. Și cum Iohannis i-a mai dat cu flit pe sub nări de cîteva ori, lupta asta dreaptă n-o va putea duce decît alături de eroii din Teleorman, care nici morți nu renunță la dreptul la vot.

Da, s-ar putea ca Robert Turcescu să aibă ceva de obiectat la această alegere, dar nu foarte mult. Doar pînă-i lipește stăpînul pe frunte bancnota potrivită și-i indică la ce masă trebuie să cînte.

Exit mobile version