Agricultură și fotbal. La asta se pricepeau românii foarte bine până în 1989, chiar dacă nu practicau. Din 1990, au început să se priceapă și la politică, până când aceasta a început să-i scârbească, forțându-i să se reprofileze ca experți absoluți în medicină și strategii globale.
Din când în când, cam la patru-cinci ani, românii devin experți în sondaje. Nu doar să le citească, să le interpreteze, să le înțeleagă, dar ci să le facă.
În fiecare debara de bloc, în fiece sertar cu furculițe și scobitori zăcea, nedescoperit, un institut de sondare a opiniei publice. Zăcea, că în anii electorali nu mai zace. Națiunea întreagă devine o națiune de sociologi, se fac sondaje la foc continuu, iar toate, absolut toate, dau rezultatele cele mai corecte.
În București, Cristian Popescu Piedone nu crede în sondaje, dar le aduce în discuție atunci când îi convin. PSD și PNL cred în sondaje, doar că sunt cam buimăciți de rezultatele contradictorii pe care și le arată unii altora. Cele două partide lucrează, în mod tradițional, cu institutele de sondare cât de cât consacrate. Avangarde, CURS, IRES, IMAS și altele. Fiecare partid mare are cel puțin un institut de casă, care livrează la comandă. De fapt, livrează într-un soi de contabilitate dublă: datele reale ajung la cel care plătește, iar mai departe ajung datele coafate. Sociopolul lui Palada nu este atât de solicitat, pentru că are prostul obicei de a da datele cele mai apropiate de realitate. Iar astea nu prea coincid mereu cu scopurile în care ar vrea să le folosească partidele.
Dar pe lângă institutele deja consacrate, apar, mereu, tot felul de organizații și firmulițe de sertar care găsesc noi și noi metode de a reinterpreta realitatea. Ba fac medii ale datelor colectate în ultimii 30 de ani, ba combină intenția de vot cu viteza vântului, ba micșorează sau măresc eșantioanele în funcție de zodii și de poziția planetelor.
La fiecare oră mai apare un sondaj, la fiecare două ore el este dezbătut de televiziuni. Firme de care nu auzise nimeni până mai ieri dau interpretări noi sociologiei și livrează exact datele de care au nevoie televiziunile, în funcție de candidații pe care îi sprijină acestea. Uneori, datele sunt schimbate direct de televiziuni, pe genunchi, de se ajunge ca intenția de vot să depășească 100%.
Oricum, până pe 9 iunie, fiecare localitate sondată are minimum doi primari siguri, dacă nu chiar trei sau patru, în funcție de numărul firmelor de sondare implicate local. În București sunt doi: Piedone și Nicușor Dan. Ambii au de partea lor case de sondare care-i dau câștigători, ambii știu, cel mai probabil, cât de umflate sunt aceste sondaje. Ceea ce, până la urmă, e bine. Când ai atât de multe sondaje care se bat cap în cap, e ca și cum te-ai duce la un ecograf defect: până în ziua nașterii ești pregătit să ai fetiță, ai și văruit camera în roz, ai cumpărat scutecele asortate, ca să descoperi că prințesa ta e, de fapt, ditamai dârlăul. Piedone, care a vopsit deja Bucureștiul în căcăniu, cum îi place lui, s-ar putea să fie cel mai surprins.
5.152 de vizualizări
1 comentariu