PSD-ul plutește fericit pe norișorii pufoși și imaculați pe care l-a aburcat avalanșa de sondaje de opinie conform cărora ar câștiga și mâine alegerile parlamentare. Povestea cu anticipatele e depănată în spațiul public doar ca să nu pară că nu-și doresc, de-adevăratelea, guvernarea. Pe care, desigur, nu și-o doresc acum și nici anul viitor și, foarte probabil, deloc până în 2024. Căci calculele făcute măiastru de către Dîncu spun că ar trebui să aștepte până când PNL se prăbușește definitiv, fără șanse de a-și mai reveni și fără șanse de a mai da, vreodată, un președinte. Căci miza PSD a devenit, acum, nu doar să câștige o majoritate parlamentară care să-i asigure un guvern stabil timp de patru ani, ci și să scape de blestemul care-l bântuie din 2004, de când nu a mai reușit să aibă un aliat omenos la Cotroceni.
Cu conturile relativ pline, atât la partid, cât și în particular, baronii și baroneții pesediști au împrumutat răbdarea chinezilor, fără să ia, la pachet, și viziunea pe termen lung a acestora. Așa că da, pot să rabde încă trei ani, dar încă nu s-au hotărât cine este omul pe care-l vor împinge în față ca să lupte cu Cioloș sau Drulă sau cu oricine va fi, la momentul potrivit, alesul sistemului.
Ciolacu este, deocamdată, președintele partidului și, din poziția asta, el ar trebui să fie candidatul, căci așa spune tradiția. Doar că Ciolacu își dorește o bătrânețe îndelungată și liniștită, nu o serie de hărțuieli pe la parchete. Gabriela Firea încă se gândește dacă își dorește cu adevărat să ajungă a doua femeie învinsă în turul doi, iar Tudose și Dîncu s-ar vedea mai degrabă premieri decât președinți. Din actuala garnitură de conducere, singurul care ar accepta în orice moment să se sacrifice pentru țară este Sorin Grindeanu, care n-a apucat să stea prea mult în vreo funcție publică încât să-și facă griji pentru eventualele dosare. Mai mult, e destul de tânăr, are aura aia de luptător cu Dragnea, a respectat mereu indicațiile venite de prin diverse păduri, încearcă să-și păstreze o imagine de înțelept moderat, face glumițe călduțe și pare că nu vrea să vadă sângele adversarilor gâlgâind din beregăți, ci doar să-i zgârie ușor.
Problema lui Grindeanu, însă, e că partidul nu dă doi bani pe el, iar până la prezidențiale mai este destul timp și sistemul e cam schimbător în perioada asta. Căci dacă nu-și convinge partidul, nu-și convinge nici electoratul, singura șansă a lui Sorinache să-și vadă visul cu ochii e să convingă măcar sistemul. Iar sinecurile dăruite câtă vreme a fost președintele ANCOM nu sunt chiar suficiente.