Amy Winehouse a murit singură, dar dacă cineva i-ar fi ascultat ultima răsuflare, ar fi auzit sunetul unei case de marcat. Nu cea a unui dealer de droguri ieşind din afaceri, ci aceea a ălora de i-au moştenit hard disk-ul cu înregistrările pentru cel de-al treilea album. Să nu vă faceţi iluzii că n-o să iasă. Oricât de mult ar fi băut Amy de la Back to Black (2007) încoace, tot a avut timp să bălmojească nişte chestii în studioul de înregistrări, cât să încropească producătorii ceva ce pare profi. Ba chiar Vîsoţki, un ins cu apetit similar (intrat în şi mai selectul club „27 de ani de când am fost ultima dată treaz“), confirmă faptul că muzica făcută la băutură e chiar mai bună.
Mai nimeni nu i-a ascultat încă noile piese, exceptând-o pe nepoată-sa, care zice că-s grozave. Şi cine suntem noi s-o contrazicem pe a doua persoană din lume, după Năstase, îmbogăţită subit de-o mătuşă decedată? Au fost milioane care cumpărau tabloidele ca s-o vadă pe Amy beată, iar când e vorba de albume post-mortem rata de transfer e de unu la unu, de te face să regreţi faptul că Elodia n-avea voce.
Dragă Amy, dacă ne auzi, promitem să-ţi luăm şi noi albumul ăsta nou pe care nici nu ştim dacă ai vrut să-l scoţi. Te propunem şi la Grammy, dar promite-ne şi tu că o să ai grijă de Mădălina şi că o s-o înveţi cu lucruri mai fine decât Furadanul.
Gen „din aceeaşi categorie“
1. Joy Division – Closer. În caz că i-ar trece cuiva prin cap că al lui Amy ar putea fi cel mai bun album post-mortem, She’s Lost Control.
2. 2Pac – mai toată discografia. Tipul a scos atât de multe albume după deces că-i aproape sigur că a fost împuşcat de nişte vecini sătui de-atâtea vocalize. Respect.
3. Michael Jackson – Michael. Pentru albumul ăsta, ori s-a inventat comunicare cu viaţa de apoi, ori Trăistariu a dispărut misterios vreo două luni. Verifică cineva?